Duminică, 13 octombrie, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Ioan Nechifor, a luat parte la manifestarea organizată cu ocazia sărbătoririi domnului Profesor Arcadie Sfîrnaciuc a celor 100 de ani dedicaţi comunităţii. Evenimentul a avut loc la Schitul “Adormirea Maicii Domnului” şi s-a putut bucura de prezenţa Arhiepiscopului Rădăuţilor şi Sucevei, ÎPS Pimen, a senatorului Ecaterina Andronescu, prefectului judeţului Suceava, Florin Sinescu, consilierilor judeţeni Grozavu Mihai, Iordache Virginel şi Boliacu Constantin, inspectorului general al IŞJ Suceava, Gheorghe Lazăr şi inspectorului adjunct IŞJ, Cristina Teodorovici.

1377034_733161913367689_466478996_nDeschiderea evenimentului dedicat sărbătoririi profesorului Arcadie Sfîrnaciuc a fost realizată de către primarul comunei Marginea, Ioan Onofrei, adresându-i cuvinte frumoase la ceas aniversar şi oferindu-i o diplomă de excelenţă din partea Consiliului Local Marginea. Printre cei care i-au adresat urări  profesorului Arcadie Sfîrnaciuc se numără ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Rădăuţilor şi Bucovinei, care a spus că “a cinsti pe un om la vârsta aceasta este un lucru mare şi trebuie să învăţăm mai departe din ceea ce a învăţat acest om binecuvântat de Dumnezeu. Amintirea faptelor sale este păstrată precum lucrurile sfinte, iar noi, românii, suntem foarte deschişi sufleteşte, deoarece cântecul nostru este permanent pe buzele şi în sufletele noastre. La mulţi ani!”

Vădit emoţionată, senatorul Ecaterina Andronescu a declarat că “am considerat că pentru a participa la sărbătorirea a 100 de ani de viaţă a unui dascăl este fără îndoială un privilegiu şi vă mărturisesc, domnule profesor, că în dumneavoastră încep să îi regăsesc pe dascălii mei. La ceas aniversar nu pot decât să vă mulţumesc cu tot respectul şi să vă asigur de toată preţuirea mea pentru toate eforturile depuse, deoarece întotdeauna v-aţi dăruit celor care se aflau în faţa dumneavoastră în clasă. La mulţi ani! Să ne trăiţi şi să vă bucuraţi de toate lucrurile frumoase pe care le-aţi făcut”.

Prezent la acest eveniment, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, şi-a arătat aprecierea faţă de activitatea profesorului Sfîrnaciuc şi i-a mulţumit pentru ce a făcut din copiii care astăzi formează comunitatea din Marginea. “Nu sunt foarte dese astfel de momente, însă sunt foarte emoţionante. Povestea domnului profesor am aflat-o de curând de la domnul Grozavu Mihai, consilier judeţean, şi am văzut că a trecut prin război, vremuri grele şi foarte multă şcoală, foarte multă recunoştinţă astăzi. Vreau să vă mărturisesc că l-am cunoscut pe domnul profesor Sfîrnaciuc când avea treizeci de ani, l-am cunoscut prin domnul Grozavu, când lucra  în Consiliul Judeţean ca vicepreşedinte şi de fapt văd astăzi prin domnul profesor trei generaţii, una după alta, care sunt animate de un singur cuvânt: modestie, oameni la locul lor, oameni cu carte. Vreau să vă mulţumesc pentru tot ceea ce aţi făcut pentru familia dumneavoastră şi pentru copiii din comunitate. Să dea bunul Dumnezeu să vă ţină în putere şi să fiţi alături de noi”.

După eveniment, senatorul Ecaterina Andronescu a vizitat alături de oficialităţile judeţene şi locale Liceul Tehnologic Vasile Gherasim, Grădiniţa cu Program Prelungit şi Şcoala numărul 4, toate acestea aflându-se pe raza comunei Marginea.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.