Marius Costel Eși, lector universitar doctor, la Univeristatea ”Stefan cel Mare”, a dat nastere unei asociatii care vine in sprijinul celor care fac performanta. Indiferent daca esti elev, student, cadru didactic, cercetator, sau pur si simplu esti interesat sa contribui la dezvoltarea inovarii sociale si educationale, poti sa te alaturi initiativei profesorului sucevean.

Asociația de Inovaţie Socială şi Educaţională (ASEI) are ca scop, pe de o parte, promovarea activităților culturale – sociale – educative, sprijinirea şi desfăşurarea activităţilor instituţiilor culturale și de învățământ, asigurarea unui sprijin material elevilor, studenților, masteranzilor, doctoranzilor cu potenţial şi îndrumarea acestora, precum şi promovarea valorilor morale, sociale, culturale şi intelectuale, accesarea de fonduri europene în vederea promovării acestora pe plan național și internațional, prin întreprinderea de activități de instruire, educație și formare.
Pe de altă parte, aceasta asociatie are scopul de a propune şi dezvolta sisteme şi protocoale de colaborare multi-instituţională şi servicii la cele mai înalte standarde în vederea promovării şi apărării drepturilor şi libertăţilor omului, în principal a libertăţii conştiinţei şi a dreptului la libera exprimare prin acţiuni sociale şi culturale, atât în ţară cât şi străinătate.
“Traim intr-o lume in care asumarea valorilor, tine mai degraba de asumarea unui destin. Invatamantul, din punctul meu de vedere, educatia in genere, trebuie sa aiba parte de calitate. De aceea, un astfel de demers, acela de a da nastere unei asociatii, (in cazul de fata ASEI), care sa vina in sprijinul celor performanti, constituie un pas important spre inovare sociala si educationala. De altfel, in cadrul ASEI functioneaza si 3 publicatii in cadrul carora pot fi prezentate cercetari, teme, studii ale tuturor celor interesati de calitate, stiinta, educatie”, ne-a declarat Marius Eși, cel care a pus bazele acestei asociatii.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.