Program Erasmus+ al Uniunii Europene oferă Colegiului Național Militar „Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc oportunitatea dezvoltării capacităţii de integrare a noilor strategii de predare – învățare, a bunelor practici dobândite la nivel european, cu scopul îmbunătăţiri calităţii şi eficienţei educaţiei. Astfel, în perioada 1 septembrie 2020 – 31 august 2022, în cadrul colegiului se va desfășura proiectul de mobilitate în domeniul educației școlare „Profesori formați, elevi performanți!”, cu numărul de referinţă 2020-1-RO01-KA101-078864. Proiectul în valoare de 38865 de euro este finanţat prin programul Erasmus+ al Uniunii Europene, Acţiunea cheie 1 – Educaţie şcolară.

„Colegiul militar s-a confruntat cu competențe de bază și comportamente diferite ale elevilor, datorate mediului din care provin. Educarea elevului militar modern trebuie facută atât sub aspectul facilitării achiziției de competențe și dezvoltării de abilități, cât mai ales în ceea ce privește formarea personalității și comportamentului adolescentului.

Astfel, am concluzionat că participarea profesorilor la cursuri de formare printr-un program Erasmus+ ar răspunde nevoilor identificate la nivelul colegiului și ar avea ca rezultat eliminarea punctelor slabe. Formarea cadrelor didactice pentru dobândirea competențelor și a abilităților privind utilizarea de instrumente de lucru, tehnici și metode practicate cu succes în școlile din Uniunea Europeană, va conduce la asigurarea calității educației și la accentuarea dimensiunii europene în colegiu”, se precizează într-un comunicat al Colegiului Național Militar „Ștefan cel Mare”, semnat de coordonatorul de proiectului, Prof. Lăcrămioara Băcanu.

Scopul proiectului „Profesori formați, elevi performanți!” vizează creșterea serviciilor educaționale oferite de Colegiul National Militar ,,Stefan cel Mare” prin formarea internaţională de calitate, timp de 2 ani, a 15 profesori care, prin aplicarea și dezvoltarea celor mai adecvate practici europene de abordare a diversității, vor asigura creșterea motivației elevilor și alinierea procesului instructiv-educativ la standardele educaționale europene privind competențele cheie fundamentale pentru învățarea pe tot parcursul vieții.

Conform obiectivelor proiectului, activităţile de formare vor fi sub formă de cursuri structurate pe tematicile:

– ”The Key to Effective Leadership Mentoring”, 19-25.10.2020, Italia, unde 3 cadre didactice participante la cursul de formare își vor îmbunătăți competențele de a dezvolta și operaționaliza, în cadrul colegiului, planuri manageriale de calitate, pentru toate comisiile și departamentele, prin implementarea politicilor europene de management.

– ”Developing 21st century skills in the classroom critical thinking”, 15–21.05.2021, Croatia; ”Active learning in classroom”, 27.06-03.07.2021, Finlanda; ”Satisfying School Experience-Strategies and Skills for Teachers”, 28.09 – 04.10. 2021, Spania; ”Student centered learning and 21 st century skills”,  05.12-11.12. 2021, Finlanda: alte 12 cadre didactice participante la aceste cursuri de formare își vor îmbunătăți competențele profesionale în utilizarea și integrarea de noi metode și instrumente de predare-învățare-evaluare, pentru a dezvolta competențe de bază și transversale ale elevilor. 

„Competenţele rezultate din formarea la nivel european vor constitui resurse pentru dezvoltarea instituţională şi pentru atingerea misiunii școlii, de a oferi o educație de calitate, bazată pe inovație, diversificare.

Formările incluse în cadrul acestui proiect, competențele cheie dobândite, care sunt fundamentale pentru fiecare persoană în cadrul unei societăți bazate pe cunoaștere, efectele pe care le vor produce în rândul elevilor, vor conduce la asigurarea condițiilor optime realizării unui învățământ modern, incluziv, centrat pe nevoile de dezvoltare ale elevilor, care va avea drept consecința principală asigurarea succesului școlar al tuturor elevilor colegiului”, mai precizează sursa citată.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.