Aproape toți profesorii (96%) afirmă că își doresc să fie consultați prin chestionare privind deciziile în domeniul educației școlare, potrivit unui sondaj realizat de World Vision România.
Dintre aceștia, trei pătrimi (75%) vor să fie consultați în „mare măsură”, iar 21% doresc doar în „măsură medie”.
Ce își doresc profesorii?
Potrivit sondajului, o treime dintre dascăli vor „transparență, colaborare, empatie”, 27% solicită „mai puține schimbări”, iar 19% ar solicita decidenților „să iasă pe teren”, pentru a vedea direct problemele cu care se confruntă școlile, scrie euronews.ro.
Care sunt principalele obstacole ale dascălilor
Programa încărcată reprezintă obstacolul menționat de aproape jumătate (46%) dintre respondenți, la 11 puncte distanță de obligațiile birocratice (35%).
Printre alte obstacole menționate de profesori se mai numără dotările digitale ale școlilor și lipsa unui mediu stimulant, ambele precizate de 30% dintre aceștia, lipsa de implicare a părinților (25%) sau problemele socio-economice ale familiei (25%), precum și sprijinul scăzut de la minister (24%).
Sondajul a fost realizat de World Vision România pe 375 de profesori înscriși în cadrul proiectului inspectoratul școlar civic, care va fi prima platformă de consultare integrată pentru profesori, elevi și părinți.
Lasa un raspuns