Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în Suceava coincide spre privilegiul nostru cu o zi foarte specială pentru statele federale americane : Ziua Martin Luther King. Pastorul Martin Luther King este o figură extrem de importantă în istoria americană recentă. În anii 60 a fost printre conducătorii Mişcării pentru Drepturi Civile şi a susţinut celebrul discurs „I have a dream”, în care-şi arăta viziunea despre o ţară în care oamenii de culoare să fie egali în drepturi cu cei albi. King a fost asasinat în 1968.

Cu prilejul acestei zile dar și a vizitei oficiale a diplomatului american, s-a reușit o cooperare inedită între instituția pe care Hans Klemm o reprezintă și Universitatea „Ștefan cel Mare”. Astfel, astăzi, 20 ianuarie, conducerea USV vă invită pe toți cei interesați să participați la o conferință ce are ca subiect principal pe nimeni altul decât Martin Luther King. Denumită „Remembering Dr. Martin Luther King, Jr.”, și susținută de de Excelenta Sa, Domnul Hans Klemm, Ambasador al Statelor Unite ale Americii in Romania, conferința se anunță a fi extrem de interesantă. Are loc în Auditorium „Joseph Schmidt”, ora 16.

La drept vorbind prea rar avem în orașul nostru personalități diplomatice mai importante decât ambasadorul unuia dintre cele mai puternice state din lume (acest lucru este, bineînțeles discutabil, întrucât pentru unii, Statele Unite ale Americii se află deja în fruntea ordinii mondiale).

La conferință se vor discuta ideile principale a ceea ce reprezintă, la nivel mondial, Martin Luther King, precum și moștenirea lăsată de acesta, și importanța unei vieți civile responsabile și corecte pentru toți cetățenii unui stat.
Cine este ambasadorul SUA

Potrivit paginii oficiale ale Ambasadei Statelor Unite ale Americii în România, Hans Klemm a preluat funcţia de Ambasador SUA în România la data de 21 septembrie 2015, aceasta fiind prima sa vizită în județul nostru.

Anterior, domnul ambasador Klemm a fost principal adjunct al asistentului secretarului de stat în cadrul Biroului de Resurse Umane şi în perioada iulie 2013-decembrie 2014, a ocupat funcţiile de director general interimar al Serviciului Diplomatic şi director interimar de personal al Departamentului de Stat.

În 2012, domnul ambasador Klemm a fost principalul reprezentant al SUA la APEC, the Asia Pacific Economic Cooperation forum (forumul Cooperare Economică Asia-Pacific), iar din 2010 a condus toate programele civile şi militare în domeniul statului de drept, desfăşurate de SUA în Afganistan.

Din 2007, domnul Klemm a ocupat funcţia de Ambasador al SUA în Republica Democrată Timorul de Est. Anterior a fost ministru-consilier economic al Ambasadei SUA la Tokio şi a ocupat funcţii de director în cadrul Biroului de Resurse Umane şi al Biroului pentru Economie şi Afaceri ale Departamentului de Stat. În străinătate, domnul Klemm a îndeplinit multiple mandate în Japonia şi a lucrat la ambasadele SUA din Bonn, Seul şi Port of Spain.

Diplomat de carieră cu înalt grad diplomatic şi absolvent al Indiana University  şi al Stanford University, domnul ambasador Klemm vorbeşte fluent limbile japoneză şi germană.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.