Pista de sanie Bucovina din idilica stațiune Vatra Dornei se pregătește de măreție internațională. Programat să aibă loc între 2 și 5 februarie 2017, campionatul mondial de sanie pe pistă naturală reprezintă o premieră.

Joi, 2 februarie de la ora 18:00 va avea loc  festivitatea de deschidere unde sunt așteptate peste 20 de țări, de pe trei continente.

Este pentru prima dată când această întrecere are loc în România, după ce, începând cu 2013, a avut loc în premieră pentru țara noastră una din etapele de cupa mondială la sanie pe pârtie naturală pentru seniori.

Ziua de vineri, 3 februarie, va debuta de la ora 12:30 cu cel mai palpitant și plin de adrenalină concurs, cel pe echipe.

Mai jos, programul integral:
PROGRAM

Oficialitățile din Vatra Dornei se declară onorate ca localitatea lor să aibă privilegiul acesta.Totuși, dificultățile nu ocolesc evenimentul. Octavian Pungovschi, președinte al Clubului Sporturilor de Iarnă din Vatra Dornei, deplânge lipsa banilor. Aceasta se datorează faptului că bugetul țării este încă în stadiul de proiect, iar șansele ca banii să se vireze până la data competiției sunt reduse.

partia bucovina sanie

La Campionatul Mondial de Sanie pe Pistă Naturală vor participa sportivi din peste 20 de țări, provenind de pe cinci continente. Organizatorul evenimentului este Federația Română de Bob și Sanie, alături de Federația Internațională de Bob, în colaborare cu Clubul Sporturilor de Iarnă Vatra Dornei și autoritățile locale.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.