Plafonul pe anul 2016 pentru programul guvernamental „Prima casă” a fost suplimentat cu 250 de milioane de lei, ca urmare a solicitărilor transmise de băncile înregistrate în Program. Astfel, plafonul total de garantare pe anul 2016 este de 2.690,3 milioane de lei.

În primele 9 luni ale anului au fost acordate 27.329 de garanții, în valoare totală de 2,6 miliarde de lei.

Alin Iacob, președintele Asociației Utilizatorilor de Servicii Financiare, a declarat că asociația din care face parte a propus ca în cadrul Programului „Prima Casă”, rata dobânzii să fie fixă, fie pe întreaga perioadă de derulare a creditului, fie măcar pe o perioadă suficient de lungă de 10-15 ani, care să permită consumatorilor o siguranță. „Dacă băncile doresc să beneficieze de sprijinul statului, trebuie să accepte, la rândul lor, nu doar condiții avantajoase pentru bănci, dar și pentru clienți”, a mai spus Alin Iacob.

în prezent, pentru un împrumut de 200.000 de lei, rata la „Prima Casa” este de 800 de lei. O triplare a roborului ar duce-o la 950 de lei, iar dacă robor ar urca de la 0,7 la 4%, cât era în 2013, rata ar ajunge la 1140 de lei, cu 40% mai mare decât în prezent.

Din 2009, când a fost lansat Programul Prima Casă, și până la finalul lunii septembrie 2016, au fost acordate 198.365 de garanții, în valoare totală de 16,96 miliarde de lei, pentru finanțări în valoare de aproximativ 34 miliarde de lei.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.