În ziua de 15 august 2018, de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, Mănăstirea Putna, ctitorie a Sfântului Voievod Ştefan cel Mare, îşi serbează hramul. La Putna, vin de hramul mănăstirii mulţi bucovineni, dar şi pelerini din toată ţara.  

 

Luni, 13 august

Ora 21.00 – Întâmpinarea delegației conduse de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, care aduce Coroana reconstituită a Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, și depunerea Coroanei în Casa Domnească a mănăstirii.

 

Marți, 14 august

Ora 9.00 – Aducerea spre închinare a sfintelor moaște ale Sfântului Iacob Putneanul din Paraclisul Sfinții Apostoli Petru și Pavel al mănăstirii în baldachinul din incinta mănăstirii

Ora 13.30 – Ceremonia de redeschidere a căii ferate spre Putna, Gara Putna.

Ora 18.00 – Ducerea Coroanei din Casa Domnească în biserica voievodală și depunerea ei pe mormântul Sfântului Voievod Ștefan cel Mare de către Înaltpreasfințitul Părinte Pimen, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, și Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, împreună cu soborul mănăstirii.

Ora 18.15 – Privegherea la Adormirea Maicii Domnului.

 

Miercuri, 15 august – Adormirea Maicii Domnului

Ora 6.30 – Slujba de sfințire a Aghesmei mici și Taina Sfântul Maslu în incinta mănăstirii.

Ora 7.00 – Acatistul Adormirii Maicii Domnului, în biserica voievodală, în fața icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului.

Ora 9.30 – Sfânta Liturghie arhierească.

Ora 18.00 – Slujba Privegherii în cinstea Sfinților Martiri Brâncoveni și a ctitorilor sfinți ai Mănăstirii Putna.

 

Joi, 16 august – Pomenirea ctitorilor

Ora 7.00 – Acatistul Sfinților Martiri Brâncoveni.

Ora 9.30 – Sfânta Liturghie cu pomenirea ctitorilor Mănăstirii Putna.

Ora 11.30 – Slujba Parastasului pentru pomenirea ctitorilor Mănăstirii Putna.

Ora 19.00 – Ducerea sfintelor moaște ale Sfântului Iacob Putneanul în Paraclisul mănăstirii.

Ora 20.00 – Seară de muzică clasică și poezie creștină la Arhondaricul „Mitropolit Visarion Puiu”. Invitat principal: violonistul Tudor Andrei.

 

 

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.