Administrația județeană suceveană încheie în forță un an destul de dificil din punct de vedere economic axat în principal pe plata arieratelor din anii precedenți. Viitorul sună însă bine și asta grație strategiei puse la punct de președintele Consiliului Județean, Cătălin Nechifor, împreună cu echipa sa din administrația județului. În continuare vă prezentăm câteva dintre ideile care odată puse în practică vor face Bucovina mult mai atractivă atât pentru turism cât și pentru sănătate.

La Spitalul Judeţean „Sf. Ioan cel Nou” de la Suceava se va construi în viitorul apropiat un Centru de radioterapie care va deservi bolnavii de cancer din judeţele Suceava, Botoşani, Neamţ şi chiar din regiunea Cernăuţi-Ucraina. Şeful administraţiei judeţene, Cătălin Nechifor, a declarat că investiţia a fost solicitată de conducerea Spitalului Judeţean fiind extrem de necesară pentru această zonă în condiţiile în care anual apar circa 1.800 de noi cazuri de bolnavi de cancer. Deliberativul judeţean a aprobat în acest sens banii necesari realizării studiului de fezabilitate precum şi constituirea unei comisii de specialişti care să se ocupe de întocmirea documentelor premergătoare realizării investiţiei. Potrivit lui Nechifor, Centrul de radioterapie se va construi în regim privat întrucât Consiliul Judeţean nu dispune de fondurile necesare. Nu sunt excluse nici fondurile europene care ar putea fi atrase prin Programul Operaţional Comun România-Ucraina. ”Săptămâna viitoare în plenul Consiliului Județean vom solicita consilierilor un acord prealabil pentru a demara o procedură care să conţină pe lângă altele şi o comisie mixtă formată din specialiști din Consiliul Județean şi de la Spitalul Județean care să pună pe hârtie elemente legate de statistică, de incidenţa cazurilor de cancer, de acoperirea geografică a teritoriului astfel încât ulterior să putem decide concesionarea unei suprafeţe de teren care se poate identifica şi în curtea Spitalului vechi sau în altă parte teren pe care această construcție să poată prinde contur”, a spus președintele Consiliului Județean. Cătălin Nechifor a subliniat că pentru găsirea investitorului Consiliul Județean va apela la licitația electronică. ”După realizarea studiului de fezabilitate vom intra pe Serviciul Electronic de Achiziții Publice pentru a găsi companii interesate să dezvolte în regim privat această investiție şi care să poată folosi în baza unui contact de concesiune suprafața respectivă de teren. Această formulă este posibilă mai ales că în viitorul apropiat Legea parteneriatului public privat care a trecut de Senat și care sper să treacă și de Camera Deputaților va da mai multe posibilități de finanțare”, a spus Nechifor. Intenţia administraţiei judeţene este aceea ca în apropierea centrului de radioterapie să se construiască şi un hotel pentru cazarea bolnavilor care vin la tratament. ”Acest hotel va furniza servicii minimale de cazare pe perioadă determinată de la câteva ore la câteva zile. Sunt foarte mulți bolnavi care vin de la distanţă şi care cheltuie mult cu transportul zilnic”, a explicat Nechifor. Viitorul centru de radioterapie de la Suceava ar urma să deservească anual în jur de 3-4.000 de pacienţi. ”În condițiile în care investiția va fi realizată Suceava va exista pe harta națională de radioterapie alături de centre medicale precum Iași, București, Cluj, Târgu Mureș oferind servicii medicale pentru cei care au venituri mai modeste şi care nu pot din păcate să facă deplasări la spitale din țară sau de afară”, a mai spus președintele Consiliului Județean.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.