Adrian Popoiu, primarul orașului Siret, a anunțat că Ministerul Dezvoltării Regionale Administrației Publice și Fondurilor Europene a respins de la finanțare două proiecte care vizau reabilitarea străzilor DJ 291A Pădureni – Mânăstioara, Sucevei, 28 Noiembrie, Tudor Flondor, Rogojeștilor, Pinului, Negostinei, Slivestru Iaricevschi, Teodor Stefanelli, Anton Pann.
„Proiectele sunt bune dar nu s-au găsit fonduri pentru finanțarea lor. Pentru DJ 291A vom depune în scurt timp un proiect pe fonduri europene. Din păcate nu am putut include și celelalte străzi deoarece nu corespund cerințelor programului. Vom insista însă cu aceste proiecte”, a declarat Adrian Popoiu.
Primarul orașului Siret a adăugat și faptul că, în perioada 2007-2013 orașele mici nu au beneficiat de finanțări europene pentru reabilitarea drumurilor iar în perioada 2014-2020 finanțarea pentru drumuri este foarte restrictivă și poate fi făcută doar în cadrul unor proiecte integrate care vizează mobilitatea urbană.
„În aceste condiții consider că programele naționale trebuiau să compenseze aceste lipsuri și să finanțeze în principal infrastructura rutieră a orașelor mici. În acest an prin PNDL s-au alocat peste 5 miliarde de euro dar reabilitarea străzilor nu s-a numărat printre obiectivele prioritare. În plus sumele s-au alocat mai ales pe criterii politice”, mai precizat Adrian Popoiu, primarul municipiului Siret.
Lasa un raspuns