Primăria comunei Stroiești a depus și depune eforturile necesare pentru sărbătorirea Centenarului Marii Uniri, într-un mod aparte, drept dovadă echipa administrației publice locale  poate vorbi astăzi de o serie de proiecte concrete realizate anul acesta sau care se află în curs de realizare.

Aici, primarul comunei, Mihai Senic, alături de echipa sa au hotărât să marcheze anul istoric în care ne aflăm prin proiecte de dezvoltare a comunității, proiecte de care oamenii aveau nevoie. Având o dorință imensă de a schimba fața localității, primarul ambițios și echipa sa de oameni energici, fac o altfel de administrație publică locală: bazată pe transparență și profesionalism.

Așa se face că doar prin Programul Național de Dezvoltare Locală s-a realizat în comună un pod în valoare de 500.000 de lei, cu o lungime de 12 metri și lățime de 3,8 metri, iar până la finalul anului se va circula pe el.

Prin același program dispensarul medical construit cu mulți ani în urmă, în 1960, este în curs de modernizare.  Aici a fost schimbat deja acoperișul, a fost turnată placă, clădirea a fost recompartimentată și modernizată în totalitate, valoarea proiectului fiind de 450.000 lei, de acest proiect bucurându-se peste 2500 de persoane care sunt arondate la această unitate medicală.

Și în domeniul educației se fac investiții importante în comuna Stroiești, iar aici putem aminti de reabilitarea Școlii din Zaharești „Ilie Grămadă”, un proiect cu o valoare de 1,3 milioane de lei.  La acest proiect au început lucrările, iar clădirea va fi reabilitată total.

Tot la realizări din domeniul educației menționăm și obținerea avizului ISU la Școala Primară din Stroiești. Această unitate de învățământ a fost începută de Ministerul Educației Naționale în 2008, iar Primăria  Stroiești a alocat, din buget propriu, din 2012 până în 2016, suma de 400.000 de lei. În anul 2017 a fost alocată suma de 450.000 de lei prin PNDL, iar această școală beneficiază astăzi de dotări complete.

„Ne bucurăm de fondurile guvernamentale și europene atrase, însă ca orice localitate avem și un buget local pe care încercăm să îl eficientizăm pe cât posibil. Așa se face că din bani proprii am amenajat un parc în comuna Stroiești, am finalizat un teren de sport artificial cu instalație nocturnă, precum și un spațiu de joacă pentru copii. Ne-am îndreptat atenția și către Căminul Cultural Vâlcele, dar și către amenajarea curții și a unui teren artificial la Școala Stroiești. De asemenea susținem din buget propriu și unitățile de cult pentru care am alocat suma de 90.000 de lei anul acesta. Tot anul acesta  a fost sfințită și biserica din Vâlcele, iar acest lucru a fost posibil și datorită implicării preotului Ruscan Filaret  și a sponsorului originar din Vâlcele, Mihai Rîpan, cărora le mulțumesc”, a transmis edilul comunei Stroiești.

De asemenea, Consiliul Local și Primăria acordă premii în bani copiilor merituoși.

Un alt proiect care se află în faza de licitație pentru execuția lucrărilor se referă la înființarea sistemului de apă și canalizare. Ne referim aici la 13 km aducțiune apă și 11 km de canalizare, proiect de care vor beneficia aproximativ 2500 locuitori. Valoarea acestuia este 2.500.000 de euro plus TVA.

Tot în An Centenar au fost depuse și alte proiecte spre finanțare. Unul dintre ele se referă la modernizarea de drumuri pe măsura 7.2 și are o  valoare de 1.000.000 euro, iar pe GAL (Grup de Acțiune Locală) au fost depuse alte două proiecte pentru modernizarea și dotarea Căminului Cultural și pentru construirea unui mini teren de fotbal, cu gazon artificial și instalație nocturnă.

De asemenea, prin PNDL 3, comuna Stroiești va beneficia de modernizarea unor drumuri de interes local, acest proiect major având o valoare de 7.101.563 de lei.

 

 

Anul Centenar, sărbătorit și din punct de vedere cultural

 

Comuna Stroiești, legată prin sângele lui Ion Grămadă, „eroul de la Cireșoaia”, de visul milenar al unității de neam, a sărbătorit în data de 28 noiembrie 2018 Centenarul Marii Unirii.

A fost astfel, multiplă sărbătoare în întreaga comunitate. S-a cinstit Ziua Bucovinei, la 100 de ani de la unirea cu țara, iar stroieștenii și zahareștenii, ca niște vajnici portărei la intrarea dinspre miazăzi în Țara Fagilor, s-au îmbrăcat în straie de sărbătoare. Prinse în piept dar și în suflete, panglicile tricolore au prins aripi, dând zbor tuturor spre trecut, când, frământat de mișcări și decizii politice importante, se plămădea  trupul țării. Un alt motiv de sărbătoare a fost desfășurarea, în ultimele zvâcniri de petrecere autumnală,  a proiectului local Ziua Recoltei. Aflat la cea de a zecea ediție, cu valoare jubiliară, festivalul a fost pârghia instituției școlare de a-și manifesta  bucuria sărbătoririi Centenarului.

Activitățile dedicate Centenarului au debutat de dimineață la Primăria Comunei Stroiești, unde primarul Mihai Senic a convocat o Ședință Solemnă a Consiliului Local, în cadrul căreia au fost înmânate „Diplome Centenare” membrilor consilieri dar și reprezentanților instituțiilor publice din comună „ca semn de apreciere și prețuire a meritelor deosebite, a eforturilor neobosite în promovarea culturii, sănătății și spiritualității naționale și locale, la dezvoltarea, evidențierea și păstrarea valorilor comunei Stroiești”.

După discursul istoric susținut de primarul Mihai Senic, staff-ul primăriei s-a deplasat la monumentele din comună unde au fost depuse coroane tricolore. La bustul lui Ion Grămadă s-a evidențiat activitatea de voluntar a acestuia în cadrul Armatei Române și dorința sa de a fi trimis pe linia întâi a frontului pentru a lua parte la eliberarea teritoriilor aparținând românilor. Zahareșteanul nu a apucat a vedea împlinit visul Unirii, deoarece s-a stins pe front în anul 1917.

Începând cu orele amiezii activitățile au continuat la Căminul Cultural Stroiești sub genericul „Ziua Recoltei 2018, Ediție jubiliară – 10 ani, dedicată Centenarului României”. Promotorii acestui proiect, învăţătorii Rusu Lilioara-Mariana și Rusu Toader au fost susținuți în demersul lor de Maria Ciuc, director al Școlii Gimnaziale Stroiești, de echipa managerială a școlii  și de întreg corpul profesoral. La festival au participat peste 200 de elevi și preșcolari de la unitatea de centru precum și de la Școala Primară „Ilie Grămadă” Zaharești. Au fost implicate în program 2/3 din numărul cadrelor didactice precum și personalul didactic auxiliar. S-au oferit premii pentru expoziția de legume/fructe, pentru cele mai frumoase costume prezentate de elevii și elevele școlii, dar și pentru momentele artistice prezentate la festival. În recital, un fost elev al școlii, Adrian Sacaliuc, a încântat publicul cu un repertoriu la chitară.

Provocarea finală a venit din partea primarului Senic Mihai, care a oferit școlii și elevilor unul din cei 100 de tei ce vor fi plantați cu ocazia Centenarului, spre a fi răsădit într-un loc de aducere aminte.

Plinătatea zilei a fost desăvârșită de vizionarea la cinema a filmului „Moromeții 2”, încheind astfel un ciclu intens semnificativ pentru toți românii.

„Chiar dacă sărbătoarea Centenarului a trecut, comunitatea stroieșteană încă trăiește vie Unirea. Nu avem stroieșteni centenari printre noi, dar un Ion Grămadă, jertfit pentru țelul unirii, o școală zidită în zorii veacului trecut, un pomelnic cu peste 100 de nume de soldați răpuși în Primul Război Mondial, ne îndreptățesc să credem că suntem de un leat cu Unirea”, a conchis primarul Mihai Senic.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.