Primarul Gheorghe Tomăscu continuă modernizarea orașului Cajvana prin proiecte de o importanță deosebită pentru toți cei care trăiesc aici, dar și pentru cei care urmează să se întoarcă acasă din străinătate. Astfel, doar prin fonduri guvernamentale, edilul reușește să aducă proiecte necesare localității pe care o conduce.

Acesta a semnat la Ministerul Dezvoltării și Administrației Locale, prin PNDL, trei proiecte. Este vorba despre proiectul „Construire grădiniță cu program normal în cartier Muncel, orașul Cajvana, județul Suceava”, în valoare de  2.093.001 lei, despre proiectul „Lucrări pentru reabilitare Liceu Tehnologic Cajvana, corp C și F, oraș Cajvana, județul Suceava”, în valoare de 895.202 lei și despre un proiect care prevede înființarea unui sistem de alimentare cu apă în orașul Cajvana, în valoare de 14.997.823 lei.

Ministerul Educației, prin domnul Valentin Popa, a fost sensibil la nevoile comunității noastre și în cel mai scrut timp se va trece la procedurile de achiziție și pentru această grădiniță. Sigur, nevoile noastre sunt mari, pentru că noi suntem o localitate mare, cu peste 10.000 de locuitori, cu peste 2.000 de elevi și preșcolari.

Astfel, sunt obligat să fac drumuri mai dese la București, și sper ca cei care sunt în funcții să ne ajute să putem dezvolta cât mai multe proiecte pentru ridicarea standardului de viață al locuitorilor din orașul Cajvana”, a declarat primarul orajului Cajvana, Gheorghe Tomăscu.

Trebuie precizat că, la sfârșitul anului trecut, tot prin PNDL 2, primarul orașului Cajvana a semnat un contract pentru amenajarea unor podețe, în valoare de 559.300 de lei.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.