Într-un articol apărut în Revista de Istorie a Moldovei intitulat „Bucovina în timpul Primului Război Mondial. Proiecte de dezmembrare teritorială”, semnat de istoricul Constantin Ungureanu, aflăm că acest teritoriu a fost disputat atât de austro-ungari cât și de ruși, deși aceștia din urmă ne erau aliați, ambele tabere punând pe hârtie diverse planuri de anexare a Bucovinei. Dacă planurile Imperiului Austro-Ungar le-am discutat într-un articol anterior, iată că astăzi vom dezbate pe marginea planurilor avute de Rusia cu privire la teritoriul Bucovinei.
Imediat după izbucnirea războiului, autorităţile ruse au încercat să atragă România în război de partea lor, promiţând în schimb susţinerea pentru revendicările teritoriale față de Austro-Ungaria. La 18 septembrie / 1 octombrie 1914, la Petrograd a fost semnat un acord secret româno-rus, potrivit căruia României i se recunoştea dreptul de a reuni „părţile din Austro-Ungaria, locuite de români”. Relativ la Bucovina, acordul stabilea că, în calitate de bază la delimitarea teritoriilor ce urmau să revină sub suzeranitatea României sau Rusiei, trebuia să servească principiul naţionalităţilor. Totuşi, acordul respectiv nu preciza mai exact cum urma să fie împărţită Bucovina.
Primul proiect de anexare a Bucovinei
În timpul războiului au fost elaborate şi câteva proiecte ruseşti de anexare a Bucovinei la Imperiul Rus. Primul proiect de încorporare a întregii Bucovine la Rusia a fost propus de general-locotenentul F. Vebel. El a fost comandantul corpului de armată, care la sfârşitul anului 1914 ocupase aproape toată Bucovina. La mijlocul lunii ianuarie 1915, prin intermediul unei scrisori confidenţiale, F. Vebel a înaintat superiorilor săi un proiect de anexare a întregii Bucovine la Imperiul Rus. Deşi îi erau cunoscute condiţiile acordului secret româno-rus, F. Vebel considera că trasarea hotarului pentru o împărţire în două a Bucovinei ar fi fost foarte dificil de realizat, fiindcă în sudul Bucovinei era prezent „un amestec de etnii”. De aceea el insista ca sudul Bucovinei să fie în întregime alipit la Rusia.
Generalul Vebel prezenta şi argumente de ordin militar în favoarea proiectului său. El considera că România în decursul a cinci luni (de la semnarea acordului din septembrie 1914) a avut deplina posibilitate de a ocupa cu armatele sale acea parte a Bucovinei, care o interesa. Deoarece România nu a făcut această intervenţie, iar armata rusă ocupase şi cea mai mare parte a sudului Bucovinei cu preţul a multor vieţi omeneşti, Vebel considera firesc să fie revendicat şi acest teritoriu de către Rusia
Al doilea proiect de anexare a Bucovinei
Al doilea proiect de anexare a Bucovinei la Rusia ţaristă a fost propus de D. N. Vergun, unul din principalii experţi la Ministerul Afacerilor Externe a Rusiei în chestiunea Bucovinei şi Galiţiei. Acest document a fost elaborat după semnarea tratatului secret de la Bucureşti din august 1916, prin care ţările Antantei recunoşteau dreptul României asupra Bucovinei până la râul Prut. Autorul proiectului insista ca Cernăuţiul cu o parte a Bucovinei să rămână în posesia Rusiei. În viziunea lui Vergun, Cernăuţiul urma să joace un rol deosebit în realizarea planurilor ruseşti din România. O atenţie deosebită se acorda Facultăţii de Teologie ortodoxă de la Universitatea din Cernăuţi, prin intermediul căreia se dorea atragerea românilor şi a altor popoare ortodoxe din Balcani în sfera de influenţă a Rusiei.
Al treilea proiect de anexare a Bucovinei
La sfârşitul anului 1916, A. Gherovsky şi arhiepiscopul Harkovului Antoniu au mai elaborat un proiect de încorporare a întregii Bucovine la Rusia ţaristă. Autorii acestui proiect pretindeau că „Rusia creştină, ca apărătoare a popoarelor creştine din Peninsula Balcanică, dispunea de dreptul absolut de a primi întreaga Bucovină”. Conform acestui proiect rusesc, anexarea Bucovinei ar fi permis Rusiei să ţină sub un control permanent Moldova, Transilvania, cât şi întreaga Românie. O atenţie deosebită se acorda din nou Facultăţii de Teologie ortodoxă din Cernăuţi, unde urmau să vină la studii cât mai mulţi tineri din România şi din alte state balcanice, care să fie educaţi în spiritul dorit de Rusia. Astfel, autorii proiectului respectiv acordau Bucovinei, datorită situaţiei sale geografice, o mare importanţă sub raport strategic pentru promovarea expansiunii ţarismului rus în România şi în alte ţări ortodoxe din Balcani. Se aduceau şi argumente de ordin economic pentru încorporarea întregii Bucovine la Rusia. După părerea autorilor acestui proiect, în teritoriul bucovinean, care conform Tratatului din august 1916 trebuia să intre în componenţa României, era concentrat grosul avuţiei naţionale a Bucovinei, în zona muntoasă din sud-vestul provinciei erau zăcăminte de cărbune, petrol, sare, fier, iar Fondul Bisericesc ortodox avea cele mai întinse posesiuni de pădure anume în sudul Bucovinei.
Autorii acestui document mai menţionau că, după alipirea teritoriilor româneşti din fosta Austro-Ungarie la România, „toate pretenţiile românilor se vor referi la Basarabia”, iar Rusia, după eliberarea românilor de sub jugul austro-ungar „în ochii românilor se va transforma din duşman principal în unicul duşman”. Astfel, autorii acestui proiect susţineau că, dacă se accepta cedarea Bucovinei la România, Rusia risca să piardă şi Basarabia.
Concluzie
Toate cele trei proiecte ruseşti elaborate în anii 1915-1916 demonstrează că, în cazul unui război victorios, Rusia ar fi anexat cea mai mare parte a Bucovinei cu oraşul Cernăuţi, fără a respecta condiţiile de intrare a României în război de partea Antantei. Evoluţiile ulterioare din Imperiul Rus au zădărnicit realizarea, la acea etapă, a proiectelor de anexare a Bucovinei. Însă, ceea ce nu a reuşit Rusia ţaristă în timpul Primului Război Mondial, a înfăptuit URSS în anul 1940, când erau ocupate Basarabia, nordul Bucovinei şi ţinutul Herţa.
Lasa un raspuns