Consilierii județeni au aprobat, cu unanimitate de voturi, proiectul privind instituirea taxelor pentru parcarea din incinta Spitalului Județean de Urgență Suceava. Astfel, prima oră se va taxa cu 5 lei, iar următoarele ore cu 1 leu.

Potrivit expunerii de motive, în urma modernizărilor efectuate, în incintele Spitalului  Județean  de Urgență „Sfântul loan cel Nou” Suceava (spitalul nou și spitalul vechi) sunt amenajate circa 350 locuri de parcare. Într-o zi normală, în timpul săptămânii, în spital intră în medie circa 600 autovehicule, care îngreunează accesul, datorită parcărilor necorespunzătoare, intrarea și ieșirea acestora realizându-se pe o singură bandă de circulație. Circulația în perimetrul spitalului se face cu mare dificultate, neexistând personal care să urmărească fluiditatea traficului. În vederea prevenirii unor astfel de situații, spitalul județean va implementa un sistem automat pentru administrarea parcărilor.
Astfel, pentru accesul autovehiculelor rapid, în deplină siguranță și controlul acestora în spital (clădirea nouă și clădirea veche) de pe Bulevardul 1 Decembrie 1918 nr. 21 și din strada Scurtă se va achiziționa, monta și pune în funcțiune un sistem de control – acces auto, cu bariere de intrare/ieșire, terminal intrare, terminal ieșire și terminal automat  de plată, pe bază de tichete cu coduri de bare, respectiv de cartele de proximitate.
Sistemul va gestiona accesul angajaților și vizitatorilor în clădirile spitalului județean.
Astfel, taxa pentru prima oră va fi de cinci lei, iar pentru fiecare oră va fi de un leu. Personalul angajat al spitalului va plăti un abonament de 100 de lei/ lună, iar pierderea tichetului de parcare va fi taxată cu 200 de lei.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.