64 % dintre profesorii suceveni care au susţinut examenul de definitivat ce a avut loc luni, 14 iulie, au luat note de trecere la proba scrisă.

182 de profesori au obţinut note peste 8 la examenul ce le conferă drept de practică în învăţământul preuniversitar. Dintre aceştia, 4 au luat nota 10, 29 au primit note între 9 şi 9,99 iar alte 149 de lucrări au fost evaluate cu note între 8 şi 8,99. Rezultatele cele mai slabe au fost înregistrate la probele de limba română, limba engleză şi educaţie fizică.

Numărul profesorilor care au absentat la acest examen se ridică la 27, iar profesorii care au plecat după ce au văzut subiectul sunt în număr de 57. De asemenea, tot la nivelul judeţului Suceava a fost înregistrată o tentativă de fraudă, candidatul fiind eliminat din examen.

După rezolvarea contestaţiilor, rezultatele finale vor fi afişate în cursul zilei de 24 iulie, pentru cei care au luat peste nota 8 urmând probele pentru obţinerea gradelor didactice II şi I. Promovabilitatea la nivelul judeţului este cu aproape 4 procente peste media naţională, unde s-au înregistrat 60,62% candidaţi cu note peste 8.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.