Urmare la fişa de eveniment a Serviciului Rutier Suceava din data de 27.04.2019, la 28.04.2019, Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava a extins cercetările în cauza mai sus-menţionată pentru săvârşirea a 8 infracţiuni de „ultraj”.

La data de 28.04.2019, Crainiciuc Vasile, de 25 de ani, din comuna Stroiești, a fost prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, unde a fost audiat în calitate de suspect pentru săvârşirea a 8 infracţiuni de ultraj. Ulterior, împotriva acestuia s-a dispus măsura reţinerii pe o perioadă de 24 de ore, începând din 28.04.2019 orele 14:37 şi până la 29.04.2019 orele 14:37, acesta fiind escortat la sediul C.A.R.P. Suceava. La 29.04.2019 va fi prezentat instanţei de judecată competente cu propunere de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile.

Totodată, pentru că Crainiciuc Ştefan, de 51 de ani, din comuna Stroiești, în prezent internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava, deoarece prezintă o plagă împuşcată în gamba dreapta, precum şi alte leziuni, se vor dispune măsuri preventive de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava la momentul externării din unitatea medicală.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.