Cu prilejul Zilei Protecției Civile din România, pompierii militari suceveni organizează o serie de activităţi. Astfel, în data de 28 februarie, atât la sediul inspectoratului (Suceava), cât şi în subunităţile din judeţ (Fălticeni, Rădăuţi, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei, Solca, Siret, Gura Humorului, Vicovu de Sus, Poiana Stampei şi Dolhasca), se vor deschide porţile între orele 10:00-14:00, iar vizitatorilor le vor fi prezentate tehnica şi echipamentele de intervenţie specifice.

De asemenea, reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă se vor afla la marile centre comerciale din municipiul reşedinţă de judeţ, pentru desfăşurarea unor acţiuni de informare preventivă a cetăţenilor şi distribuirea de flyere cu reguli de comportare, în situaţia producerii unor dezastre naturale.

Vizitatorii vor avea posibilitatea să cunoască autospecialele de intervenţie, echipamentele şi mijloacele folosite de către pompieri, misiunile la care participă salvatorii şi vor asista la exerciţii demonstrative de stingere și descarcerare.
Totodată, salvatorii suceveni îi vor învăţa pe copii măsurile de protecţie în caz de incendiu, inundaţii, cutremur sau la descoperirea de muniţii neexplodate.
Ziua Protecţiei Civile din România este sărbătorită pe 28 februarie, dată la care Regele Carol al II-lea semna Înaltul Decret Regal din 1930, publicat la 23 martie 1933 în Monitorul Oficial al României ca Regulamentul Apărării Pasive contra Atacurilor Aeriene.
Momentul este considerat drept actul de naştere al Protecţiei Civile, instituţie care, iniţial, purta denumirea de „Apărare Pasivă”. În timp, conceptul de protecţie civilă a evoluat foarte mult, de la nevoia de a apăra populaţia de efectele bombardamentelor, la un mecanism care să facă faţă numeroaselor provocări generate de situaţiile de urgenţă.
Din anul 2004, activitatea de protecţie civilă se desfăşoară la nivel naţional în cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, iar la nivelul judeţului nostru în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” – Suceava.

17016907_1823440634570368_1423883013950831655_o

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.