Partidul Social Democrat atrage atenția asupra faptului că, în majoritatea secțiilor de votare, operatorii de tabletă insistă ca cetățenii să voteze și la Referendum.

Mai mult, în majoritatea cazurilor, operatorii de tablete repetă cu voce tare întrebarea, astfel încât să îi audă și alți cetățeni prezenți la coadă în secția de votare, în încercarea de a-i timora și intimida pe cei care nu vor să voteze și la Referendum și a atrage ostracizarea acestora de către alți cetățeni.

De asemenea, în multe secții de votare nu este trasă bară, pe listele persoanelor cu drept de vot la Referendum, dar care nu au votat, ceea ce poate atrage riscuri mari de fraudare a Referendumului.

În același timp, PSD a sesizat Biroul Electoral Central, Autoritatea Electorală Permanentă și Serviciul de Telecomunicații Speciale că, în prima parte a zilei, operatorii de tablete nu i-au întrebat pe cetățeni dacă vor să voteze atât la europarlamentare, cât și la Referendum, ci au bifat, în aplicația gestionată de STS, din oficiu, ambele variante, astfel că alegătorii au fost puși în fața faptului împlinit. Așa se și explică diferența mică din prima parte a zilei dintre alegătorii de la Europarlamentare și cei de la Referendum, diferență care a crescut semnificativ după ce am transmis aceste semnalări.

În condițiile în care, după numărarea voturilor, se constată o diferență semnificativă între buletinele de vot introduse în urnă și numărul de semnături de pe lista de prezență la Referendum, vom sesiza organele de cercetare penală.

Totodată, s-a încălcat și se încalcă, în continuare, în mod sistematic art. 1, alin. 2 din Decizia 72/D/14.05.2019 a BEC, în care se precizează că președintele secției de votare barează, în prezența alegătorului, cu o linie orizontală, rubrica destinată semnăturii din lista electorală aferentă Referendumului.

În cazul în care cetățenii răspund că nu doresc să voteze și la Referendum, operatorii de tabletă repetă, în mod insistent, întrebarea.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.