Partidul Social Democrat Suceava a transmis un comunicat de presă în care respinge criticele aduse de deputatul PNL Bogdan Gheorghiu și spune despre acesta că se supune obligației de partid de a se manifesta mediatic, chiar dacă nu are nimic nou de spus.

Redăm în continuare comunicatul transmis de PSD Suceava:

„Constatăm, fapt anticipat deja, că și ultimul (în sens cronologic) parlamentar liberal sucevean se supune obligației de partid de a se manifesta mediatic chiar dacă nu are nimic nou de spus. Înțelegem într-o anumită măsura acceptarea disciplinei de partid dar ne miră totuși rapiditatea cu care, după un an de înregimentare politică, a schimbat obiectivitatea și echidistanța celui ce, din spatele micului ecran, informa și educa cetățeanul cu demagogia și amnezia voită a parlamentarilor liberali.
Ne bucură faptul că dumnealui recunoaște fară echivoc extraordinara creștere economică, de 7 %, pe care a avut-o România în 2017 ca urmare a bunei guvernări social-democrate. Dar la indignarea ( ușor bătrânească ) față de faptul că România s-a împrumutat cu aproape 5 miliarde de euro, îi răspundem că acest lucru este o practică obișnuită pentru toate statele, important fiind ca acești bani să se regăsească în proiecte concrete care să determine dezvoltare. Și îi reamintim că în 2010 – 2011 guvernul format de partidul din care face și dumnealui parte ( PDL – PNL ) a îndatorat România cu 20 de miliarde de euro care nu s-au mai regăsit în nimic.
Dorim să-i liniștim și o altă temere – cea legată de spitalele regionale prevăzute în Programul de guvernare al PSD. Cu un minim efort de informare ( care nu ar fi trebuit să-i fie străin în calitatea de jurnalist pe care a avut-o) ar fi aflat că Autoritatea de management pentru proiectul de construire a celor 3 spitale se află la Ministerul Sănătății; că proiectul este finanțat de Banca Europeană de Investiții și că trebuie depus până la sfârșitul acestui an. În prezent se fac demersurile pentru clarificările juridice asupra terenurilor de construcție ce vor fi apoi transferate Ministerului Sănătății.Dacă în cazul terenurilor de la Iași și Craiova situația este rezolvată, la Cluj sunt întârzieri generate ( voit sau din neputință ) de ineficiența primăriei conduse de primarul PNL, colegul dumnealui de partid.
În altă ordine de idei, profităm de ocazie să-i răspundem unei altei temeri (ce vedem ca devine bolnăvicioasă la parlamentarii liberali suceveni). Domnul deputat acuza faptul că bugetul actual blochează primăriile.Dacă ar fi mers pe la primăriile pe care a încercat (fără cea mai mică șansă) să le păcălească în campania sa electorală ar fi aflat că sumele primite de acestea, prin ANAF, în 2018, sunt mai mari decât în anii precedenți (chiar și de 3 ori în unele situații). Și dorim să-i oferim domnului deputat, nu întâmplător, exemplul comunei Vadu Moldovei care a primit în 2017 suma de 1,294 milioane lei iar în 2018 , 2,588 milioane lei. La această sumă se adaugă cei 11,255 milioane lei oferiți de guvern pentru finanțarea a două proiecte prin PNDL: dispensar și rețea de apa.
Cu toată colegialitatea am dori să-i explicăm domnului deputat că joi, 8 februarie, Parlamentul European a adoptat doar o simplă rezoluție prin care cere Consiliului Europei să evalueze directiva referitoare la ora de vară. Îi dorim sincer ca schimbarea periodică a orei practicată în România intre 1932 și 1949 și apoi permanent din 1979 (când dumnealui avea vreo 4 ani ) să nu-i afecteze mult stilul riguros de viață.”

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.