Președintele PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, a declarat vineri, 17 martie, că fostul manager al Spitalului Județean „Sf. Ioan cel Nou”, economistul Vasile Rîmbu, este de acord să candideze din partea social democraților pentru funcția de primar al Sucevei.

Totodată, Ioan Stan a spus că social democrații au făcut un sondaj în municipiul reședință de județ, iar rezultatul acestuia arată că Rîmbu este favorit pentru fotoliul de primar al Sucevei.

În ceea ce privește adeziunea lui Rîmbu în Organizația Municipală (OM) a PSD, Ioan Stan a precizat că cel dintâi este membru al PSD încă de acum 30 de ani, iar adeziunea în OM PSD reprezintă doar o reconfirmare.

„Eu cu domnul Vasile Rîmbu am fost într-o legătură directă de acum aproape 30 de ani. Domnul Rîmbu este membru al partidului și nu am avut nimic împotrivă să-l reconfirme Organizația Municipală Suceava. Dar el era membru al PSD”, a precizat Stan.

Întrebat cine l-a convins pe Vasile Rîmbu să revină în PSD, Ioan Stan a spus că „noi, toți colegii”.

„În primul rând, noi suntem de acord ca domnul Rîmbu să candideze pentru funcția de primar al Sucevei. Domnul Rîmbu a demonstrat de-a lungul timpului, indiferent că a fost la Finanțe și mai ales manager al Spitalului Județean, că are adevărate calități de manager. Un bun primar este un bun manager. Noi l-am contactat și dumnealui a spus că este de acord să candideze”, a spus senatorul Ioan Stan.

De cealaltă parte, deputatul Eugen Bejinariu a confirmat candidatura lui Vasile Rîmbu, subliniind că sondajul de opinie îl și dă ca favorit.

„Nu vă ascundem că domnul Rîmbu stă foarte bine în aceste sondaje. Am vorbit cu președintele PSD, Marcel Ciolacu, și mi-a spus de acest sondaj înainte de a-l convinge noi pe domnul Rîmbu să devină colegul nostru de partid”, a declarat deputatul Eugen Bejinariu.

Potrivit social democraților, sondajul a fost realizat pe un eșantion de 850 de persoane și s-a luat în considerare o prezență de peste 50%, fiind sondați atât posibili candidați din PSD, cât și din alte partide.

 

9 Responses

  1. mihai grigore

    : revista floare albastra = blue : estimam ca PNL va castiga la alegerile de anul viitor _ cu peste 50% alegerile presidentiale locale si parlamdntare_ si cum suceava = capitala liberalismului _ rezulta _ idem : in aceasta noapte calculez pana dimineata daca o sa particip sambata la o lansare de carte a unui judecator CCR la suceava _ nu prea am straie pe nivelul acestora _ numai bine !:

    Răspunde
  2. mihai grigore

    : revista floare albastra = blue : estimam ca PNL va castiga la alegerile de anul viitor _ cu peste 50% alegerile presidentiale locale si parlamdntare_ si cum suceava = capitala liberalismului _ rezulta _ idem : in aceasta noapte calculez pana dimineata daca o sa particip sambata la o lansare de carte a unui judecator CCR la suceava _ numai bine !:

    Răspunde
  3. mihai grigore

    :iata ce a rezultat in urma calcului_ sala de conferinte nu mai e folosita doar de muzeul romaniei libere cu si de prefectura suceava _ ca urmare _ rezulta riscul reinpleticirii puterilor in stat _ legislative _ executic si judecatoreasca _ deci _ ca si element al societatii civile nu voi avea corpul fizic acolo :

    Răspunde
  4. mihai grigore

    : dupa cum stim la tribunal _ care dupa cum stim stat intr- o cladirea ce a fost si inchisoare este o sala de conferinta ce poate fi revendicata de institution ale societatii civile = initializare o a patra ramurica a dreptului _ civil_ penal _ jurisprudentia s{i drept spatial}:

    Răspunde
  5. mihai grigore

    : idee _ project ” se introduce in constitutiei din basarabia si in cea din latura libera { amendamentul spatial}_ se revendica in sediu _ sala de conferinte descrisa mai sus_ + biblioteca _ secretara_etc.:

    Răspunde
  6. mihai grigore

    : rezulta si o recunoastere a institutiilor societatii civile_ de exemplu_ prin lege in parlament _ se trece in ad.inistrare si exercitiu _in sens spatial/ societatea civila _ registrul electronic al comertului _ in format blue music system _ se cere recunoastere cu semnatura _ the white house & u.e _ president biden & ursula vom dear leyen: ce tare nu- I asa?!*:

    Răspunde
  7. mihai grigore

    : la votul iohannis mandatory I ( cand am ramas in numele pnl singur pe metereze) si mandat ii _ lungu insusi a revenit pe metereze langa mine atunci _ am afirmat _ redarea inapoi prin inscris gratuit la registrul comertului si deblocarea economiei spatiale a romaniei libere!* _ deci rezolvarea chestiunii in sensual descris mai sus e in vot si exercitii pe toate nivelele _ al cui vot_ se admire intrebare _ buna intrebare _ cu asta vom obtine si prezenta la vot si crestere la 70%_ votul romaniei libere= bucovina de nord + basarabia+ latura libera !*:

    Răspunde
  8. mihai grigore

    : se poate extinde si in ucraina acest ” registrul spatial al comertului”? _ da _ el este deja functional n.a.t.o. si u.e. !: in ce forma _ in forma electronics( era sa zic in forma elon musk):

    Răspunde
  9. mihai grigore

    : blue page_ the white house in old world_ mihai grigore- poet.editor.scientist_ 8 h24’am_18 martie 2023_ asa sa be ajute dumnezeu!*:

    Răspunde

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.