Duminică, 12 ianuarie, două cunoscute persoane din corpul psihologilor suceveni au convocat o adunare a celor interesați la o discuție liberă despre IUBIRE, despre rolul acesteia în viața noastră. Cum argumentele prea științifice depășesc competențele noastre, am rugat pe una din organizatoare să scrie pentru dumneavostră un material despre evenimentul menționat pe care vi-l redăm în continuare.

poz 1

Primul cuvânt- Iubirea
 
Iubirea este cel mai important cuvânt dintr-o limbă, dar şi cel mai derutant.
Iubirea joacă un rol esenţial în viaţa noastră. Suntem învăţaţi că iubirea este plină de splendoare şi că iubirea face lumea să se învârtă.
Mii de cărţi, melodii, reviste şi filme sunt condimentate cu acest cuvânt.
Numeroase sisteme filozofice şi teologice au acordat un loc de primă importanţă iubirii.
Fondatorul credinţei creştine dorea ca iubirea să fie caracteristica distinctiva a ucenicilor sai.
Psihologii au ajuns la concluzia că nevoia de afectiune este o nevoie primordială.
Iubirea este un generator de energie, este insăşi forţa vitală care ne guvernează viaţa.
Oare credeţi că fară iubire am putea trăi?
Probabil mulți dintre noi ar răspunde că da, însă doar am supravieţui, dezvoltându-ne  nefiresc şi anormal. Aşa cum unei plante îi trebuie lumină, căldură, apă pentru a creşte şi a se dezvolta , tot aşa noi oamenii avem nevoie de iubire, avem nevoie de afecţiune, de intimitate, avem nevoie de cineva, care să fie în permanenţă lângă noi şi să ne comfirme acest lucru.
Fără iubire suntem niște handicapaţi din punct de vedere social.
La baza existenței umane stă dorinţa de intimitate
Nevoia de iubire a oamenilor este infinită, este o prima nevoie atat de necesară pentru ca noi să ne dezvoltăm ca indivizi, o dezvoltare armonioasă și perfect adaptată în societate.
Avem nevoie sa iubim şi să fim iubiţi .
Este recunoscut faptul că iubirea este o nevoie de baza a fiecărei fiinţe vii.
Iubirea este unică şi în acelaşi timp diferită, este diferită şi în funcţie de fiecare individ în parte.
Aş putea afirma că fiecare în parte are un mod unic, particular de a iubi şi de a-și exprima iubirea.
Incă din momentul conceperii noastre, dacă am fost doriţi, așteptaţi sau nu, noi venim pe lume cu un anumit bagaj afectiv
 Iubirea este un generator de energie, este insăşi forţa vitală care ne generează şi guvernează viaţa.
Duminica 12 ianuarie 2014 psihologii Ilinca Ioana Rusu şi Mirela Mădălina Antonesi, au lansat o invitaţie  la o întâlnire de socializare, in care s-a discutat despre Iubire.
Primul cuvânt Iubirea, a însemnat o provocare pentru toţi cei  care şi-au rupt din timpul lor liber şi au venit să discute şi să vorbească despre Iubire, aducând fiecare câte un strop din experinţa acumulată.
Invitaţii şi-au expus părerile, răspunzând provocărilor lansate în funcţie de vârstă şi de viziunea fiecăruia.
După cum afirmam anterior, iubirea are multe faţete, este unică şi în acelaşi timp diferită, subiectivă ţinând de fiecare individ în parte, ţinând de fiecare categorie în parte, pentru că iubirea se manifestă şi este înţelesă altfel în funcţie de etapa de vârstă în care ne aflam.
Iubirea există pur şi simplu, a afirmat ziaristul Cristian Tonolla şi nu poate fi definită şi conceptualizată.
Este adevărat, nu poate fi conceptualizată, însă adesea este un haos în interiorul nostru şi nu mai ştim să facem diferenţa dintre sentimente, dorinţe şi nevoi.
Adesea întâlnim în practica noastra psihologică şi terapeutică cupluri care se despart, copii rebeli şi părinţi nefericiţi, frați care se refugiază unul intr-un colţ de lume, iar celălalt în celălalt, nemaivorbindu-şi pentru o perioadă mare de timp, prietenii destrămate, care lasă în urma un gol imens, cauza ar fii una foarte simpla, vorbim limbaje diferite ale iubirii.
Limbajele iubirii au generat o serie de discuţii interesante, ce s-au desfaşurat în partea a doua a întâlnirii.
Iubirea este fundamentul, dacă un copil va primii iubire neconditionată , înţelegere, acceptare el se va dezvolta armonios , va creşte dept ca un stejar, va avea încredere în sine şi în forţele proprii, dar şi în ceilalţi şi va deprinde iubirea ca limbaj şi va vorbi acest limbaj cu uşurinţa, dezvoltand ulterior relații armonioase.
Insă oare ce se întâmplă cu copiii care nu sunt doriţi, acceptaţi de propriile lor familii? Credeţi că nu se vor dezvolta şi că nu vor deprinde şi ei un limbaj emotional? Raspunsul este pozitiv, însă limbajul deprins va fi unul disfunctional ,greoi, deficitar, încărcat de multe temeri si ambiguitati.
Familia este baza şi în funcţie de cum învăţăm să vorbim în cadrul primului sistem social, familia, tot aşa vom vorbi şi în societate şi în cuplu.
Fiecare din noi are un cu totul alt limbaj prin care îşi exprimă şi îşi manifestă iubirea şi tot prin intermediul acestui limbaj simte că este iubit.
Cuvintele de încurajare, primul limbaj al iubirii – cuvintele care îţi dau curaj , te susţin şi te ajută să mergi înainte, depăşind anumite temeri.
A-i spune celui de lângă tine “am încredere”, înseamnă că îi insufli credinta că, indiferent de rezulat, totul va fi bine.
Încurajarea presupune empatie precum şi o abordare a lumii din perspectiva celuilalt, este necesar să învăţam ce este important pentru partener.
Al doilea limbaj este Timpul acordat, acordarea unui timp de calitate şi nu de cantitate, canalizându-ne întreaga atenție asupra persoanei, a ceea ce spune, pentru că în felul acesta ea ne comunică o nevoie, o dorinţă, ne spune ceva despre ea.
Darurile, sunt simbolul vizual al iubirii şi cel de-al treilea limbaj, dar şi darul propriului sine se încadrează în această categorie. Este un dar pe care nu îl poti atinge, insă vei fi conştient de el, iar asta înseamnă a fii acolo, să îţi ajuţi, să îţi îndrumi partenerul.
Serviciile, cel de-al 4-lea limbaj este de fapt comunicarea verbală a unor nevoi şi dorinţe pe care am dori să ni le indeplineasca partenerul pentru a ne putea simţi iubiţi.
Mangaierile fizice , cel de-a 5-lea limbaj al iubirii, sunt cel mai vechi limbaj prin care ne manifestăm afecţiunea, primul limbaj pe care copilul îl învaţă.
Simpla strângere de mână transmite multe despre persoana din faţa ta cât şi despre tine.
Concluzia este că în fapt cu toţi reuşim să vorbim şi să înţelegem fiecare din ceele 5 limbaje, însă il vorbim în mod special doar pe unul.
Ca psihologi am încercat să facem o distincţie şi o clasificare intre ele şi să arătăm cât de important este sa fim atenţi la partenerul nostru și la ce fel de limbaj vorbeste, oferindu-i în acest fel, iubirea, dar o iubire pe ințelesul lui.
Timpul s-a scurs cu iuțeală în compania oamenilor frumoşi care ne-au oferit din timpul lor, ne-am despăriţit cu greutate şi cu un oarecare regret, dar cu promisiunea că ne vom revedea în scurt timp, punand pe tapet un nou subiect la fel de incitant şi controversat, Iubirile Toxice.
 
           
Psiholog Ilinca Ioana Rusu

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.