După ce, în fața membrilor Consiliului Național al PNL, președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur,  a declarat că „una din provocările Partidului Național Liberal este raportarea la PSD”, parlamentarii social-democrați reacționează. Deputatul PSD Alexandru Rădulescu este de părere că liberalii ar fi trebuit să identifice soluții de guvernare, nu să declare că „aleșii locali ai PSD trebuie luați cu parul”.

„Noi, parlamentarii social–democrați dorim să ne exprimăm pe deplin asentimentul față de afirmația liderilor liberali suceveni referitoare la faptul că ”una din provocările PNL este raportarea la PSD”. Au dreptate și chiar în plus putem completa că este o provocare în fața căreia, dumnealor, sunt total în neputința de a răspunde”, a declarat deputatul Alexandru Rădulescu.

Parlamentarul sucevean a arătat că cei din PNL în 2016 s-au limitat să critice programul de guvernare al PSD, singura ofertă coerentă de guvernare aleasă în mod firesc de români, și așa s-a întâmplat și acum la Consiliul Național al PNL.

”În locul identificării unor soluții de guvernare, poate mai bune decăt ale PSD, s-a ajuns la îndemnul caricatural al liderului național liberal de <a-i lua cu parul pe aleșii locali ai PSD>”, a precizat Rădulescu.

Potrivit social-democraților suceveni Congresul extraordinar al PSD, dincolo de rezolvarea unor probleme interne specifice, a avut ca prioritate preocuparea pentru respectarea programului de guvernare și rezolvarea unor probleme stringente ale societății – fapt asumat fără echivoc atât de președintele Liviu Dragnea cât și de premierul Viorica Dăncilă.

„Am dori să evidențiem doar câteva elemente cu impact direct asupra județului Suceava: demararea în 2018 a demersurilor pentru construcția autostrăzii București-Suceava, depunerea documentației, în acest an, pentru finanțarea europeană a Autostrăzii Montana (Târgu Mureș-Iași).

 Acestea sunt demersuri concrete (ca și finanțarea de către guvernul PSD a celor opt drumuri județene din Suceava, în valoare de aproape 50 milioane euro) și nu simple vorbe, ca cele ale unui lider liberal sucevean, destinate supradimensionării propriei imagini, referitoare la drumul rapid dintre Marea Baltică și Marea Neagră.

Dorim să-i comunicăm aceluiași domn că nu e cazul să se preocupe mult de legea redevențelor deoarece această lege este o proritate anunțată de premierul Viorica Dăncilă”, a conchis deputatul PSD de Suceava, Alexandru Rădulescu.

 

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*