Șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă avertizează românii, în contextul epidemiei de coronavirus, că „nu trebuie să ne gândim că lucrurile merg spre amerliorare”. „Lucrurile merg spre mai grav”, a declarat Raed Arafat la Antena3.

Raed Arafat spune că România nu a trecut hopul în epidemia de coronavirus.

Șeful DSU susține că situația este încă sub control, dar că „nu trebuie să ne gândim că lucrurile merg spre amerliorare”.  

„Pe plan național, situația este încă stabilă. Nu trebuie să ne gândim că lucrurile merg spre amerliorare. Lucrurile merg spre mai grav. Totul depinde de noi, trebuie să respectăm regulile. Dacă vom respecta recomandările, este foarte posibil să nu ajungel la un număr mare de decese. Dacă lucrurile, însă, iau o turnura pozitivă, atunci este foarte bine.

Însă totul depinde de ce face populația. Văd că lumea este supărată, că de ce nu lăsăm oamenii să meargă de Paște la biserică. De ce? Pentru că încă nu am trecut hopul. Trebuie să limităm răspândirea acestei boli”, a declarat Arafat la Antena 3.

Șeful DSU spune că în România sunt mai mulți infectați de coronavirus decât cei depistați, însă, dacă situația era mult mai rea, numărul deceselor era mult mai mare.

„Trebuie să testăm mai mult. Este posibil că vor aparea și decese printre pacienții de la Terapie Intensivă. Situația poate oricând să se agraveze. Populația să aibă răbdare, să nu își piardă răbdarea. Încă este devreme pentru relaxarea măsurilor”, a mai explicat Raed Arafat.

Sursa: Observator

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.