Caravana Campionatului Național de Raliuri Betano încheie anul competițional 2021 într-o zonă de poveste, pe traseele superbe ale Bucovinei. Nici nu se putea un loc mai frumos, mai ales că piloții, copiloții, mecanicii, arbitrii, oficialii federației, organizatorii și toți ceilalți implicați au îndurat destule într-un nou an marcat de pandemia provocată de virusul Covid.
Județul Suceava e o gazdă obișnuită cu întrecerile automobilistice. În anii ’80 s-au organizat etape din campionatul național de raliuri, însă din anul 1987 nu au mai existat competiții oficiale la această disciplină. Regiunea este renumită pentru etapa de drift de pe Transrarău, deși sunt sute de km de drumuri perfecte pentru a fi transformate în probe speciale pentru un raliu. Acest important detaliu i-a convins pe reprezentanții clubului XS MOTORSPORT să ducă mai departe povestea Raliului Bucovinei, poveste oprită în urmă cu mai mult de 3 decenii chiar înaintea ediției cu numărul 10. Și, pentru că niciodată nu e prea târziu, ediția aniversară se va consuma la finalul lunii octombrie, pe 29 și 30, vineri și sâmbătă, cu o întrecere ce se anunță a fi extrem de atractivă atât pentru competitori, cât și pentru fanii motorsportului.
„Idea organizării unui raliu în județul Suceava a apărut în urmă cu 3 ani. În 2020, etapa a fost inclusă în calendarul federației, însă pandemia ne-a împiedicat să ducem planul la îndeplinire. Sunt fericit că am reușit în acest an, chiar dacă virusul ne face, în continuare, probleme. Noi, cei de la XS Motorsport, venim în Bucovina cu toate cunoștințele în materie de organizare raliuri la cel mai înalt nivel și suntem convinși că ne vom bucura de un eveniment reușit, mai ales că avem parte de susținerea autorităților, cărora le mulțumim și le apreciem implicarea”, a declarat Dan Codreanu – manager Raliul Bucovinei.
Probele de concurs vor fi organizate pe asfalt, pe traseul dintre Sadova și Sucevița pe 30 octombrie, iar municipiul Suceava va găzdui Rally Show-ul pe 29 octombrie. Parcul Service și festivitatea de premiere vor fi la Câmpulung Moldovenesc.
Raliul Bucovinei este a X-a etapă din Campionatul Național de Raliuri Betano 2021 și este organizat de XS Motorsport în colaborare cu Consiliul Județean Suceava, primăriile municipiilor Suceava, Câmpulung Moldovenesc și Vatra Dornei, sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv. Mașina oficială a competiției este Toyota.
Lasa un raspuns