Poliţia oraşului Cajvana a fost sesizată miercuri, 11 iunie, în jurul orei 15.45, de o localnică de 21 de ani, despre faptul că persoane necunoscute i-au sustras o poșetă, în care avea un telefon mobil, bunuri personale, suma de 15 lei, precum și mai multe documente.

Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că în cursul zilei, victima a parcat autoturismul în curtea locuinței şi a dus bagajele cu cumpărături în casă, lăsându-și poșeta pe portbagajul mașinii.

Ulterior, aceasta a plecat cu mașina la o rudă pe raza orașului Cajvana, uitând poșeta pe portbagaj, care la plecare, a căzut la poarta locuinței.

În urma măsurilor întreprinse de poliţişti s-a reușit identificarea autorilor faptei ca fiind doi bărbaţi, de 39 de ani și 26 de ani, ambii din județul Galați, care se aflau într-un autoturism, în apropierea locuinței victimei și care au luat poșeta.

Prejudiciul, în valoare de 500 de lei, a fost recuperat integral şi restituit părţii vătămate.

Cercetările continuă sub aspectul comiterii infracţiunii de furt, urmând să se dispună procedural.

Despre autor

Postari asemanatoare

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.