Dacă în meciul disputat la Pojorâta, echipa gazdă a ieșit câștigătoare, acum a venit rândul CFR-iștilor să acumuleze cele trei puncte puse la bătaie. Suporterii prezenți pe stadion au avut parte de un meci de fotbal spectaculos, cu ocazii consumate de ambele echipe.
Rapidul a deschis scorul în minutul 14, după o acțiune de atac al gazdelor, pe flancul drept, unde Plămadă a primit mingea la 16 metri de poartă și a înscris cu un șut plasat la colțul lung. Rapidul s-a distanțat de Pojorâta în minutul 30, atunci când Golofca l-a găsit pe Negru în mijlocul suprafeței de pedeapsă, acesta înscriind cu latul pe lângă portarul Pop. După doar 5 minute, Rapidul a reușit să înscrie din nou în poarta Pojorâtei, atunci când Golofca a profitat de o nesincronizare a fundașilor adverși și l-a executat pe Pop cu un șut plasat la colțul scurt, din 14 metri. Spre sfârșitul primei reprize, echipa din Pojorâta a reușit să mai reducă din handicap, înscriind în minutul 45, în urma unei faze de atac. Cristescu a centrat în 6 metri, iar Coman a marcat cu capul.
Dacă în prima repriză cei prezenți au admirat 4 goluri, în repriza secundă au avut parte doar de ocazii la ambele porți. Echipa Pojorâtei a rămas fără doi jucători, aceștia fiind eliminați în minutul 73, când Cristescu a văzut cel de-al doilea cartonaș galben, și în minutul 86, când Jarda a primit cartonașul roșu direct, în urma unui atac dur asupra lui Golofca. Scorul final a fost 3 la 1 în favoarea Rapidului.
Celelalte două meciuri ale grupei play-out s-au disputat între Balotești și Ceahlaul Piatra Neamț, Gloria Buzău și ACS Berceni, câștigătoare fiind echipele din Buzău și Baloteşti, aceasta din urma câștigând la masa verde meciul cu Piatra Neamț. În urma etapei cu numărul 6, clasamentul arăta în felul următor: pe primul loc Gloria Buzău cu 25 de puncte, pe locul secund Baloteşti cu 23 de puncte, urmată de Rapid Suceava și ACS Berceni, la egalitate de puncte, ambele având 21. Locul 5 este ocupat de Pojorâta cu 17 puncte, ultimul loc fiind ocupat de Ceahlaul Piatra Neamț, cu numai 5 puncte. Echipa din Piatra Neamț a pierdut la masa verde deoarece, din cauza problemelor financiare, nu s-a deplasat la Baloteşti. Fiind la a doua abatere, conform regulamentului FRF, echipa din Piatra Neamț este exclusă din campionat și retrogradată direct în ultima ligă a județului din care face parte. Astfel, toate meciurile Ceahlăului din grupa play-out devin 0-3; rezultatele meciurilor clubului nemțean din play-out vor fi anulate, adversarii urmând a câștiga la masa verde cu 3-0.
Lasa un raspuns