Aproape 5.000 de spectatori au fost prezenți la meci, iar peste două sute de fani ai Rapidului din capitală și-au susținut echipa favorită.
Meciul a fost întrerupt în minutul șase, atunci când un suporter giuleștean a furat de pe gard un banner afișat de galeria suceveană, după care a traversat terenul fără să fie deranjat de nimeni. Acesta a reușit să scape de jandarmi și să ajungă alături la colegii săi.
Jocul a fost fragmentat de multe faulturi. În minutul 14, Robuste de la Rapid București a primit cartonaș galben, iar în minutul 16, Sfrijan, de la echipa suceveană, a fost și el „premiat” cu un cartonaș galben.
Momentele importante ale primei reprize au fost în minutul 19, atunci când lovitura liberă pentru giuleșteni a lovit zidul sucevean. În minutul 28, în urma unui corner al gazdelor, Semeghin a centrat iar Sfrijan și portarul Draghia s-au ciocnit în aer, după care ambii au avut nevoie de îngrijiri medicale. În minutul 34, Draghia a respins un corner, Dănilă a reluat din careu, însă balonul a trecut pe lângă poartă. În minutul 38, Daniel Ciobanu de la echipa suceveană l-a lovit involuntar cu capul în figură pe Vlăduț Morar, în careul sucevean iar arbitrul a lăsat jocul să continue.
După o primă repriză anostă, jocul s-a înviorat în partea a două, odată cu ocaziile giuleștenilor. În minutul 55 al reprizei secunde, în urma unei combinații Kusnir – Nkoyi în careul sucevenilor, ultimul șutează la fierul ierbii, puțin pe lângă poarta gazdelor. În minutul 60, bară pentru Rapid București. Raul Costin a șutat din prima, de la 15 metri de poartă, însă mingea a izbit transversala.
Ocazie și pentru echipa suceveană în minutul 63, în urma centrării lui Semeghin, Plămadă a relaut cu capul pe centrul porții, însă Draghia a prins fără emoții. Aproape de finalul jocului, în minutul 88, după un corner al giuleștenilor, Fran Cruz a reluat cu capul, însă Sfrijan a respins din apropierea liniei porții. În minului 89, pentru tragere de timp, s-a acordat cartonașul galben pentru Hîntăscu.
„Am venit să câștigăm. Însă este un punct bun, un joc bun și sunt mulțumit de atitudinea jucătorilor, în special în repriza a doua. Sunt și astfel de meciuri, mai ales în liga a 2-a, unde sunt echipe care se apără și fac totul ca să închidă spațiile. Iar pe un teren care nu este foarte bun, e destul de dificil să fie surprize”, a declarat Dan Alexa, antrenorul celor de la Rapid București.
Costel Ilie, antrenorul Rapid CFR Suceava, s-a declarat mulțumit de joc și și-a felicitat echipa pentru jocul bun.
„S-au adaptat mai bine la starea terenului. Echipa care se adaptează mai repede la starea terenului poate ieși învingătoare sau să scoată cel puțin un punct. Le-am spus jucătorilor să se autodepășească și să dea maximum din ce pot, deoarece îi vede o țară întreagă, joacă împotriva Rapidului și împotriva liderului. Pe final am suferit puțin în apărare, dar am închis destul de bine culoarele către poarta noastră. Nu le-am dat posiblitatea decât prin acea bară să se apropie de poarta noastră. Am preferat un joc de contra atac”, a susținut Costel Ilie.
După această etapă, Rapid Suceava ocupă locul 9 în clasament, cu 25 puncte.
Lasa un raspuns