Inevitabilul s-a produs. Responsabilii din sănătate confirmă că România este în scenariul negru în care a fost Italia anul trecut.
Spitalele gem de bolnavi în stare critică. La ATI, avem un număr record, de 1.556, însă aproape la fel de mulţi bolnavi pun presiune şi pe secţiile de primiri urgenţe. Pentru că situaţia este critică, Ungaria ar putea prelua o parte dintre bolnavii de COVID de la noi.
Odată pornit, tăvălugul va fi greu de oprit, dacă nu imposibil. Şi joi, aproape 15 mii de români au aflat că au un test pozitiv. Alţi 282 s-au prăpădit.
Camerele de gardă ale spitalelor de urgenţă arată ca în vreme de război. Medicii abia se mişcă printre zecile de bolnavi.
În Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Bagdasar sunt 23 de bolnavi, aproape dublu fără de câţi ar trebui să fie. Sunt puşi pe tărgi ori pe scaune şi sunt conectaţi la oxigen. Toţi au forme grave de Covid şi mulţi ar trebui să fie într-o secţie de terapie intensivă.
Neîncrezători în vaccin, mai mulți bărbaţi nu pot respira acum singuri. Deși spune că are dureri, un pacient nu este sigur că se va vaccina când va scăpa de boală.
“Am suferit zilele astea niște dureri…care nu ştiu de unde au venit.
– O să faceți vaccinul?
– Știți cum e, când o să ajung acasă şi o să fiu ok s-ar putea să uit de durere”
În tot acest timp, Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei de vaccinare, avertizează că România a ajuns în situaţia critică în care era Italia la începutul pandemiei.
Dr. Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei de vaccinare: „Îmi e teamă că deja suntem în acest scenariu. Spitalele, unităţile de primiri urgență sunt asaltate, sunt copleşite de pacienţi diagnosticaţi cu Covid-19. Situaţia este extrem de complicată, valul patru este agresiv din cauza variantei Delta”, relatează știrileprotv.ro.
Lasa un raspuns