În județul Suceava, rata de promovare înregistrată la simularea probelor scrise ale Examenului de Bacalaureat național 2022 este de 46,13%.  Comparativ, în anul 2021, procentul mediilor peste 6 (limita de promovabilitate) a fost de 41,63%.

STATISTICA REZULTATELOR PE MEDII

Potrivit IȘJ Suceava, din cei 4791 de elevi prezenți, 2581 (53,87%) au fost respinși și 2210 (46,13%) au reușit să promoveze probele de examen.

Dintre elevii respinși, 2400 au picat cu medii sub 5 și 181 cu medii între 5 – 5,99.

Dintre elevii care au promovat, 643 au obținut  medii între 6-6,99; 760 au obținut medii între 7-7,99 și 603 au promovat cu medii între 8-8,99, în timp ce 203 elevi au reușit să obțină  medii între 9 și 9,99.

De asemenea, un elev de la Colegiul Național „Nicu Gane” Fălticeni a obținut media 10.

Precizăm că media minimă de promovare a examenului este 6 (șase), iar nota minimă pentru fiecare probă scrisă este 5 (cinci). Procentul de promovare este calculat din totalul elevilor prezenți la toate probele scrise.

 

STATISTICA REZULTATELOR PE PROBE

Proba Ea – limba și literatura română

La această probă au participat 5014, din care 3648, adică 72,76%, au promovat proba, iar 1366, adică 27,24%, au fost declarați respinși.

Trenuie precizat că la această probă 6 elevi au obținut nota 10.

 

Proba Eb – limba și literatura maternă

La această probă au participat 14 elevi. Dintre aceștia, 11 (78,57%) au promovat, iar 3 (21,43%) au picat proba.

 

Proba Ec – Proba obligatorie a profilului

La această probă au participat 4941 de elevi (matematică 3475, istorie 1466), din care 2837 (57,42%) au promovat. Dintre aceștia, 1700 (49%) au obținut note de trecere la matematică și 1137 (77,55%) la istorie.

De asemenea,  25 elevi au obținut nota 10 la proba obligatorie a profilului (matematică 11, istorie 14).

 

Proba Ed – Proba la alegere a profilului și specializării

Total elevi prezenți 4881 (biologie – 1780, chimie – 93, fizică – 212, economie – 17, filosofie – 14, geografie – 1119, informatică – 350, logică, argumentare și comunicare – 1183, sociologie – 56, psihologie – 57), din care:

Reușiți 3536 (72,44%) : biologie 987 (55,45%), chimie 68 (73,12%), fizică 150 (70,75%), economie 15 (88,24%), filosofie 13 (92,86%), geografie 994 (88.83%), informatică 336 (96%), logică, argumentare și comunicare 877 (74,13%), sociologie 46 (82,14%), psihologie 50 (87,72%)

Respinși 1345 (27,56%)

62 elevi au obținut nota 10 la proba la alegere a profilului și specializării (biologie 25, chimie 5, fizică 4, geografie 13, informatică 5, logică, argumentare și comunicare 6, sociologie 4).

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.