Anchetatorii ucraineni au prezentat un bilanţ provizoriu al atrocităţilor comise de ruşi. Soldaţii Kremlinului au ucis cel puţin 4.600 de civili, printre care 232 de copii. Volodimir Zelenski estimează că 100 de ucraineni mor zilnic în partea de est a ţării, aflată sub bombardamente fără oprire. Între timp, Joe Biden a avertizat că președintele rus Vladimir Putin „încearcă să stingă o cultură”, arătând că Rusia vizează școlile, bisericile și muzeele ucrainene. Potrivit președintelui american, „războiul brutal și neprovocat al Rusiei împotriva Ucrainei a declanșat o catastrofă umanitară”.

Danemarca va furniza Ucrainei rachete Harpoon 

Danemarca s-a angajat să furnizeze rachete Harpoon Ucrainei, care încearcă să contracareze blocada impusă de marina rusă asupra portului Odesa, vital pentru exporturile de grâu, a anunţat luni şeful Pentagonului, informează marţi AFP. 

Ministrul american al apărării, Lloyd Austin, a declarat luni că aproximativ 20 de ţări au anunţat noi tranşe de asistenţă în materie de securitate în cadrul celei de-a două întâlniri, virtuale, a „Grupului de contact pentru apărarea Ucrainei”. Printre echipamentele ce urmează să fie livrate Ucrainei, Danemarca s-a angajat să trimită un sistem de lansator de rachete antinavă Harpoon, unul dintre cele mai sofisticate sisteme ce echipează marina ţărilor occidentale.

Harpoon este de obicei transportat la bordul navelor de război sau al submarinelor, chiar şi al bombardierelor, dar Danemarca este singura ţară care a achiziţionat versiunea modificată a acestui lansator de rachete care este instalat pe un camion şi care devine, astfel, o baterie de apărare de coastă. Echipat cu un radar autonom şi un sistem de navigaţie sofisticat, Harpoon zboară la altitudine joasă pentru a evita radarele inamice. Potrivit producătorului său Boeing, Harpoon este capabil să lovească o ţintă pe mare sau pe uscat pe o rază de acţiune ce merge de la 125 km până la peste 300 km, în funcţie de versiune. Acest tip de rachetă ar putea face accesibil armatei ucrainene, ca ţintă, portul Sevastopol din Crimeea ocupată de Rusia.

Joe Biden, la summitul Quad de la Tokyo: „Parcurgem o perioadă întunecată în istoria noastră comună”

Președintele Joe Biden a făcut declarații în deschiderea summitul-ului Quad de la Tokyo, abordând importanța alianței pe fondul războiului Rusiei din Ucraina.

„Parcurgem o perioadă întunecată din istoria noastră comună. Războiul brutal și neprovocat al Rusiei împotriva Ucrainei a declanșat o catastrofă umanitară. Civilii nevinovați au fost uciși pe străzi și milioane de refugiați sunt strămutați în interior, dar și exilați. Iar aceasta este mai mult decât o problemă europeană, este o problemă globală”, a declarat Joe Biden.

Liderul de la Casa Albă a avertizat că președintele rus Vladimir Putin „încearcă să distrugă o cultură”, arătând că Rusia vizează școlile, bisericile și muzeele ucrainene. Invazia Rusiei, a adăugat Biden, „nu face decât să sporească importanța” obiectivelor și valorilor comune ale Quad.

„Principiile fundamentale ale ordinii internaționale, integrității și suveranității teritoriale, dreptul internațional, drepturile omului trebuie întotdeauna apărate, indiferent de locul în care sunt încălcate”, a mai spus Joe Biden, potrivit CNN.

Rusia continuă să ameninţe Ucraina cu armament din ce în ce mai puternic. Kremlinul susţine că, în următoarele luni, va pune în funcţiune 50 de noi rachete nucleare. Acestea sunt supranumite Satan 2, sunt balistice şi nu pot fi interceptate de scuturile antirachetă. Până atunci, trupele Moscovei se ocupă cu deminarea oţelăriei Azovstal. În ceea ce priveşte membrii Batalionului Azov şi puşcaşii marini capturaţi de ruşi, aceştia vor fi judecaţi în Doneţk, de un aşa-zis tribunal internaţional, relatează observatornews.ro.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.