Rectorul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava, Valentin Popa, este nemulțumit de modul în care se realizează corectura lucrărilor de la examenul de bacalaureat. Fiind în mai mulți ani președinte de comisie de bacalaureat, acesta susține că știe foarte bine meteahna cea mai mare din învățământul preuniversitar de la corectură.

Este vorba despre corectura dublă, unde sunt doi corectori și dacă este o diferență, vine al treilea. Pentru că am fost corector în anii ´90, pe științe exacte, matematică și fizică, știu foarte bine cât este rata de nepotrivire, cât este între primul corector și al doilea, din 100 de lucrări corectate. La științele exacte e foarte greu să ai diferențe. În aceste condiții, în care eram foarte conștienți și în care făceam cei doi corectura ca și cum ar fi prima oară pentru fiecare, aveam o rată de trimitere a lucrărilor la a treia mână de 30%, constantă, în fiecare an. Și dacă nu se îndeplinea acel procent, ar fi fost în neregulă, și ar fi însemnat că s-au scurs informații sau lucrările sunt uniforme. Unele erau greșeli umane, altele erau greșeli de interpretare. Diferența nu era numai pe nota totală, era și pe fiecare subiect. Dacă unul dintre subiecte avea o diferență minoră, de un punct, se intra la mâna a treia”, a declarat Valentin Popa.

Rectorul Universității „Ștefan cel Mare”, le transmite celor responsabili să meargă într-un centru de corectură, să vadă câte lucrări sunt corectate acum la mâna a treia.

Când eram președinte de bacalaureat am fost foarte atent să văd ce se întâmplă. Organizarea este foarte severă: se primește plicul la o anumită oră, se dă înapoi la o anumită ora. Dar se constată că un plic de 50 de teze este corectat de un anumit profesor în nouă ore, la mâna întâi, și în două ore la mâna a doua. Fiind președinte de comisie am văzut și profesori cu fițuici, pe fițuica de la corectură fiind noteze de pe tezele respective de la prima mână”, a mai declarat rectorul USV.

Valentin Popa este de părere că această practică efectuată printre cei care corectează lucrările de la examenele de capacitate sau bacalaureat poate duce la distrugerea unor destine.

Noi trebuie să înțelegem că greșeala este umană și trebuie să o acceptăm. Pentru ei pare că este o rușine să ajungi la mâna a treia. Astfel, prin neglijență, și la capacitate și la bacalaureat, uneori distrugem destine”, a conchis  rectorul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava, Valentin Popa.

Comentarii Facebook