Iniţiativa de revizuire a Constituţiei României nu are nicio legătură cu vreo formaţiune politică, iar referendumul nu este organizat de PSD, a precizat joi Coaliţia pentru Familie şi Platforma Împreună.

„Iniţiativa noastră de revizuire a Constituţiei României nu are nicio legătură cu vreo formaţiune politică. Nu suntem şi nu am fost la remorca niciunui partid. Demersul nostru nu este în niciun fel legat de PSD sau de guvernarea PSD. Protocoalele semnate cu PSD, PNL şi ALDE nu au vizat decât obţinerea sprijinului parlamentar pentru adoptarea legii de revizuire a Constituţiei României. Am respins şi respingem confiscarea politică a iniţiativei noastre. Exprimarea publică a susţinerii demersului celor 3.000.000 de cetăţeni români, inclusiv de către actori politici, nu poate fi considerată o încercare de confiscare politică. De altfel, legea de revizuire constituţională nu a putut trece decât cu votul mai multor partide de la putere şi din opoziţie”, se precizează într-un comunicat al Coaliţiei pentru Familie.

Potrivit sursei citate, organizatorul referendumului este Guvernul României, nu PSD. Coaliţia pentru Familie afirmă că „cine consideră că structura politică a guvernului este un impediment pentru votul la referendum va trebui să fie consecvent şi să boicoteze şi alegerile de anul viitor organizate de acelaşi guvern, ceea ce este, evident, absurd”.

 

Tema referendumului este protecţia constituţională a definiţiei căsătoriei

 

„Votul transpartinic din Parlamentul României demonstrează clar că nu putem vorbi de o confiscare politică a iniţiativei noastre. Referendumul este al cetăţenilor români care au semnat pentru iniţiativa cetăţenească şi al celor care vor veni la vot, indiferent cum vor vota. Tema referendumului este protecţia constituţională a definiţiei căsătoriei, deci nu vom vota pentru sau împotriva vreunui partid politic, pentru sau împotriva vreunui lider politic. Votul pe care îl vom da este pentru păstrarea firescului vieţii noastre şi a copiilor noştri. Orice altă înţelegere a organizării referendumului este viciată de interese meschine. Atacurile şi defăimarea continue la adresa milioanelor de cetăţeni români care şi-au dorit referendumul demonstrează nivelul de violenţă şi vulgaritate excesivă la care s-a ajuns în societatea românească. Deplângem această situaţie şi îi încurajăm pe toţi susţinătorii referendumului să nu dea curs niciunei tentaţii de a răspunde cu aceeaşi monedă’, adaugă comunicatul. Coaliţia pentru Familie deplânge în context şi condamnă ‘campania agresivă împotriva Bisericii Ortodoxe Române, dusă de activiştii radicali ai ideologiei de gen, campanie acceptată şi promovată chiar de unele instituţii de presă’.

‘Atragem atenţia opiniei publice că ideologia de gen este o realitate curentă, a cărei prezenţă este deja vizibilă în manuale şi texte auxiliare destinate sistemului public de educaţie. Dumnezeu să ocrotească România!”,a conchide comunicatul citat.

 

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.