Prezență ridicată la această oră, la referendum pentru justiție 2019! Ultimele date ale BEC indică faptul că cvorumul la referendumul pentru justiție este la un pas să fie atins. În acest moment, 5.762.171 de persoane au votat!

Total votanţi au fost 5.762.171, dintre care în mediul urban – 3.420.527, iar în mediul rural – 2.341.644.

Legea 3/2000 prevede două praguri:

1. pragul de 30% prezenţă
Art. 5 (2) Referendumul este valabil dacă la acesta participă cel puţin 30% din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente.

2. pragul de 25% voturi valabil exprimate
(3) Rezultatul referendumului este validat dacă opţiunile valabil exprimate reprezintă cel puţin 25% din cei înscrişi pe listele electorale permanente.

Conform AEP, pentru referendumul naţional, numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale permanente (LEP) este de 18.267.997 de persoane. Procentele de 30% şi 25% se aplică la acest număr, neincluzând şi persoanele cu domiciliul în străinătate.

Drept urmare pentru a fi valabil referendumul trebuie să participe cel puţin 30% din numărul acestor persoane, însemnând 5.480.399 de alegători, iar pentru a fi validat trebuie să exprime voturi valabile (care nu sunt nule) 4.566.999 de alegători, fie cu opţiunea DA, fie NU.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.