Restaurantul „La Pentelescu” din comuna Poiana Stampei a reușit luni, 23 ianuarie, să împartă zâmbete și amintiri de neuitat copiilor din centre de plasament din Rădăuți, Ciprian Porumbescu, Vatra Dornei, Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului” Piatra Fântânele, Serviciul Multifuncțional pentru copiii aflați în dificultate Gura Humorului, dar și celor din Poiana Stampei.

Bucuria nu a fost doar pentru cei mici, părinții și bunicii din localitate reîntorcându-se preț de câteva clipe și ei în copilărie.

Rețeta a fost simplă: managerul localului „La Pentelescu” , Corneluța Mezdrea, s-a alăturat cu toată convingerea, dar și cu un important suport material, acestei inițiative naționale ce îi aparține lui Pavel Ioan Boitor și, împreună, au adus Gașca Zurli la Casa de Cultură „Elisei Todașcă” din Poiana Stampei.

Acest demers lăudabil a fost îmbrățișat și de alți antreprenori de peste tot, printre care Bucovina Outdoor Adventure, Ion Curea, Ioana Moșneag, Elena Savin, Viorela Cristina, Crina Moldovan, Loredana Tudor și Primăria Poiana Stampei, astftel că a fost o chestiune de puțin timp până când suma percepută de cunoscuții artiști să fie adunată. În plus, Restaurantul „La Pentelescu” a oferit tuturor copiilor un sandwich, un suc și o plăcintă dulce.

„Ne bucurăm că, împreună cu parteneri minunați, am putut aduce bucurie în sufletele tuturor copiilor, atât cei din comuna Poiana Stampei, cât și musafirilor, din alte localități, la fel de frumoși și plini de drăgălășenie, care au fost prezenți la evenimentul găzduit de Casa de Cultură «Elisei Todașcă» din comuna Poiana Stampei a cărui invitat special a fost îndrăgita trupă Gașca Zurli.
Să creșteți mari și să vă aduceți aminte cu drag de această zi specială pentru voi!”, a spus Corneluța Mezdrea, managerul Restaurantului „La Pentelescu”, cea care s-a implicat întru totul pentru ca acest eveniment deosebit să se desfășoare în comuna Poiana Stampei.
Alături de organizatori a fost și primarul comunei Poiana Stampei, Viluț Mezdrea, care a pus la dispoziția acestora locația modernă în care Gașca Zurli a făcut un spectacol de neuitat.
„Ziua de luni a fost una specială pentru un număr de peste 700 de copii, din Poiana Stampei şi din alte localităţi sucevene, care ne-au dovedit încă o dată că sala Casei de Cultură din comuna Poiana Stampei este neîncăpătoare. Aici au dansat, s-au bucurat şi sigur nu vor uita prea curând întâlnirea cu GAŞCA ZURLI!
Mulţumim organizatorilor, Boitor Pavel împreună cu sponsorii principali pe care a reuşit să-i adune în jurul lui şi alături de care au pus umărul pentru ca gândul şi dorinţa arzătoare de a aduce bucurie în sufletele copiilor să se înfăptuiască!
Vă iubim dragi copii!”, a transmis primarul comunei Poiana Stampei, Viluț Mezdrea.

Și cum lecția recunoștinței este foarte importantă pentru cei ce cred în Bine, Pavel Ioan Boitor a mulțumit tuturor celor care s-au alăturat demersului său și au creat momente speciale pentru copii.

„Mulțumim ONG-ului Asociația Basic Help, domnului primar Viluț Mezdrea, Primăriei pe care o conduce pentru găzduire la Casa de Cultură, Restaurantului «La Pentelescu» care a oferit un sandwich, un suc și o plăcintă dulce pentru toți copilașii. Și nu în ultimul rând, mulțumesc echipei mele care mă sprijină”, a spus Pavel Ioan Boitor.

Foto: Studio Chiriluș Vatra Dornei

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.