Direcţia de Sănătate Publică Suceava (DSP) afirmă că distribuie medicilor de familie vaccinurile necesare imunizării copiilor conform calendarului naţional de vaccinare.

De asemenea, DSP distribuie și medicamente pentru profilaxia rahitismului şi anemiei feriprivă, precum şi lapte praf pentru sugarii care se încadrează în criteriile legale, conform Legii nr. 321/2001 privind acordarea gratuită de lapte praf pentru copiii cu vârste cuprinse între 0 – 12 luni şi Programului Naţional VI de sănătate a femeii şi copilului, pentru anul în curs.

Direcţia de Sănătate Publică Suceava se preocupă în permanenţă de asigurarea vaccinurilor şi medicamentelor, astfel încât să nu apară sincope, iar atunci când acestea apar din motive obiective la nivel naţional, DSP încearcă, prin colaborare cu alte judeţe, să acopere nevoile populaţiei.

În judeţ funcţionează trei centre de permanenţă, în relaţii contractuale cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Suceava

Cele trei centre de permanență sunt centrul de permanenţă  Vicovu de Sus, centrul de permanență Cajvana și centrul de permanență fix  „MEDFAM BUCOVINA NORD”.

Centrul de permanenţă  Vicovu de Sus își desfăşoară activitatea în regim de gardă cu sediu stabil. Asistenţa medicală este asigurată de șapte medici de familie şi șapte asistenţi medicali. Zonele acoperite şi populaţia deservită de către centrul de permanenţă sunt din Vicovu de Sus-15.929 locuitori, comuna Putna-3.908 locuitori, comuna Gălăneşt-2.843 locuitori.

Centrul de permanenţă Cajvana ofere asistenţă medicală asigurată de șase medici de familie şi șase asistenţi medicali. Zonele acoperite şi populaţia deservită de către centru de permanenţă sunt din Cajvana-9.279 locuitori, comuna Cacica-4.405 locuitori, comuna Botoşana-2.638 locuitori, comuna Stulpicani-6.100 locuitori, Sasca Mică-908 locuitori.

Centrul de permanenţă fix „MEDFAM BUCOVINA NORD” funcţionează, prin rotaţie, în cabinetele medicale ale medicilor de familie asociaţi în comuna Brodina-4.008 locuitori, în comuna Bilca-3.872 locuitori și în comuna Ulma-2.299 locuitori.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.