La data de 23 august,  în jurul orei 11.10, în timp ce efectuau serviciul de patrulare pe DN 17 A, pe raza comunei Marginea, un echipaj de poliție din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea a oprit pentru control autospeciala condusă de un bărbat de 50 ani, din localitate, care a avut o conduită recalcitrantă faţă de poliţişti.

Ulterior, la data de 26 august, ora 16.30, în timp ce unul din agenţii de poliţie din patrulă se afla la domiciliu, în faţa locuinţei sale din comuna Marginea a oprit autovehiculul condus de bărbatul de 50 de ani, din care a coborât un tânăr necunoscut, care a început să-i adreseze injurii şi ameninţări cu acte de violenţă.

În cauză, a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuţi, competent în cercetarea cauzei, cu privire la săvârşirea infracţiunii de ultraj.

În urma cercetărilor, s-a stabilit faptul că la 26 august, la ora 14.30, bărbatul de 50 de ani, având intenția de a se răzbuna pe faptul că în ziua de 23 august a fost oprit în trafic pentru control de către un echipaj de poliție, din care făcea parte și agentul de poliţie, l-a determinat în prealabil pe un localnic de 39 ani, să-l amenințe pe polițist.

Astfel, bărbatul a condus autoutilitara în care se afla și agresorul, l-a urmărit pe polițist la ieșirea din serviciu până la domiciliul său, unde bărbatul de 39 de ani l-a amenințat pe polițist cu moartea și incendierea locuinței, dar fără a-l agresa fizic.

Față de bărbatul de 50 de ani s-a luat măsuri reținerii pentru 24 ore pe bază de ordonanță, pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la ultraj, însă acesta a avut un atac de panică, fapt pentru care a fost transportat la spital, dar fiind declarat apt medical, a fost introdus în  arestul I.P.J. Suceava.

Cercetările continuă în vederea identificării bărbatului de 39 de ani, autor al infracțiunii de ultraj.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.