De cinci autospeciale şi o ambulanţă SMURD au avut nevoie militarii Gărzii de Intervenţie Gura Humorului şi ai Detaşamentelor de Pompieri Câmpulung Moldovenesc, Suceava şi Fălticeni, chiar în prima zi a anului 2016, la doar câteva minute după miezul nopții. Intervenția a fost necesară pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la o clădire cu destinaţie spaţii de cazare din Voroneţ.

Atunci când au sosit echipajele, ardea clădirea formată din parter și un etaj, construită din lemn, cu învelitoare din azbociment. Pericolul de propagare la casa de locuit a proprietarului şi la gospodăriile din imediata vecinătate era foarte mare.

18 tineri erau cazaţi în locaţia respectivă, dar în momentul izbucnirii incendiului aceştia se aflau afară şi urmăreau un foc de artificii din apropiere.

În ciuda faptului că incendiul se manifesta foarte violent, din cauza materialului lemnos din care era realizată construcţia, flăcările au fost localizate de către pompieri, iar majoritatea bunurilor pe care tinerii le aveau în camere au fost salvate. Două butelii din bucătăria cuprinsă de foc, au fost evacuate. Acestea puteau exploda şi produce pagube importante şi chiar pierderi de vieţi omeneşti.

Din cauza suprafeţei mari cuprinsă de flăcări, misiunea salvatorilor a fost deosebit de grea şi s-a desfăşurat în condiţii de ger, cu temperaturi scăzute până la -14 grade Celsius. Încăperea centralei termice a ars în totalitate, împreună cu bucătăria şi sala de mese, pe o suprafaţă însumată de aproximativ 100 de metri pătraţi. Au mai ars acoperişul clădirii pe 300 de metri pătraţi, 4 camere de locuit, o baie şi o debara de la etaj şi altele. S-au degradat spaţiile de cazare de la parter, instalaţiile electrice şi sanitare şi centrala termică. Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost efectul termic generat de coşul de fum neprotejat corespunzător faţă de materialele combustibile.

Chiar dacă incendiul a fost unul de amploare și s-a manifestat foarte violent, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat restul construcţiei, casa de locuit a proprietarului şi clădirile învecinate, flăcările fiind stinse în jurul orei 7:00.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.