După ce s-au bucurat de un sezon, de la începutul lunii aprilie până la începutul lunii octombrie, de însoritele plaje din Hurgada (Egipt) sucevenii au posibilitatea să își petreacă Revelionul în celebra stațiune egipteană Sharm el-Sheih.
Cel mai important atu este că turiștii se vor îmbarca de pe aeroportul din Suceava și vor ajunge după aproximativ trei ore și jumătate de zbor în cea mai luxoasă stațiune a Egiptului.
Cei interesați ar trebui să se grăbească, deoarece compania aeriană AIR Bucharest operează cu o aeronavă Boing 747 de 148 de locuri.
Plecarea se va face pe data de 27 decembrie, turiștii urmând să petreacă 6 nopți departe de frigul din județ.
Prețurile încep de la 570 de euro de persoană, pentru un hotel de 4 stele, cu demipensiune, crescând ușor, până la 660 de euro de persoană, pentru un hotel de 5 stele, cu regim all inclusive.
Acest tarif include zborul pe ruta Suceava- Sharm el-Sheih- Suceava, taxe de auroport, un bagaj de cală și unul de mână, transferul la sol către hotelul ales și asistența turistică.
Mai trebuie menționat că zborul de pe data de 27 va fi la ora 17:15 și va ateriza în Egipt la 20:45. Zborul de întoarcere la porni 13:00 și va ajunge la Suceava la ora 16:30.
Managerul agenției Campion Tour, Mihai Costea, consideră că stațiunea Sharm el-Sheih poate satisface chiar și gusturile celor mai exigenți turiști, printre hotelurile de acolo regăsindu-se braduri celebre care țin la calitatea serviciilor.
Sharm el-Sheikh este situat în partea de sud a peninsulei Sinai, în regiunea Janub Sina’ – Egipt, pe fâșia de coastă între Marea Roșie și muntele Sinai. Se remarcă prin plajele sale superbe, resorturile de lux şi serviciile ireproşabile. Clima este perfectă pentru plajă aproape întregul an, litoralul egiptean fiind o alegere de sejur excepţională.
Lasa un raspuns