Deputatul Ioan Bălan a declarat că este nevoie de o construcție de dreapta PDL-PNL, care să dea președintele de care România are nevoie și pe care Europa se poate baza.

Vicepreședintele PDL pentru regiunea de nord est, deputatul de Suceava Ioan Bălan, a declarat marți, 20 mai, că PDL și PNL ar putea să găsească resursele necesare pentru o construcție politică de dreapta, care să se contrapună încercării PSD de a se consolida ca partid-stat.

“Realitatea politică de astăzi ne arată că fiind înțelepți, noi cei din PDL, alături de cei din PNL, să găsim acele resurse politice care să dea o construcție de dreapta, eventual sub forma Alianței Dreptate și Adevăr și care să fie capabilă, la finele lui 2014, să dea acel președinte de care România are nevoie și pe care Europa se poate baza”, a declarat Ioan Bălan.

Deputatul PDL și-a exprimat totodată convingerea că celelalte formațiuni politice care se revendică de dreapta se vor regăsi în cadrul acestei construcții politice sau o vor sprijini.

”Am convingerea că ceilalți de pe dreapta se vor regăsi în cadrul acestei construcții sau o vor sprijini, pentru că altfel nu ar face altceva decât să consolideze votul celui care vrea să fie scut pentru baronii penali ai PSD”, a mai declarat liderul democrat liberal.

El a remarcat că situația politică actuală trimite România cu zece ani în urmă, în perioada guvernării de atunci a PSD, când exista pericolul consolidării partidului-stat.

”Situația politică de atunci, ca și cea de acum, a creat premisele înființării unei alianțe, atunci care să garanteze parcursul european al României, iar acum să garanteze statul de drept al României, într-o Europă din care facem parte”, a conchis Ioan Bălan.

Comentarii Facebook

Despre autor

Postari asemanatoare

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.