Situaţie revoltătoare în mai multe localităţi din judeţul Bistriţa. Cei care au pierdut ajutoarele sociale s-au îmbolnăvit subit, din pix, şi, pe baza certificatelor de handicap, încasau lunar, peste 2000 de lei. Când au văzut că se confruntă cu o epidemie de astfel de certificate, primarii au anunţat procurorii.

Care au descoperit că, de aproape doi ani, trei medici eliberau documentele false. Iar câţiva pensionari erau intermediari. Pe hârtie, mulţi dintre aşa zişii bolnavi erau nevăzători, însă, în realitate, îşi conduc maşinile fără probleme.

Mai mulţi medici şi funcţionari publici au ajuns în faţa procurorilor, să explice cum se face că persoane sănătoase tun încasau indemnizaţii de handicap.

Pe bani mulţi, trei medici specialişti ar fi „îmbolnăvit”, pe hârtie, zeci de oameni. Mână în mână cu ei erau trei pensionari. În funcţie de gravitatea bolii, cei care voiau să obţină un certificat de handicap plăteau între 400 si 1800 de euro.

Procurorii au intrat pe fir după ce au fost sesizaţi de edilul comunei Rodna. Acesta s-a trezit cu o invazie de dosare, chiar după ce primăria a tăiat ajutoarele sociale celor care refuzau să presteze ore în folosul comunității. Anchetatorii au descoperit apoi că, şi în localităţile învecinate, situaţia era aceeaşi.

La nivelul comunei Feldru avem 109 persoane care au certificate de handicap cu asistent personal grad. Dintre care 64 avem cu asistent personal şi 45 cu îndemnizaţie însoţitor.

Oamenii sunt revoltaţi. Spun că cei declaraţi nevăzători merg fără probleme cu maşina.

Cei trei medici au acum dosar penal pentru înşelăciune, trafic de influenţă şi fals intelectual. Iar pensionarii cercetaţi au fost plasaţi sub control judiciar, pentru următoarele 60 de zile.

Sursa Observator

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.