Mai mulți elevi ai Colegiului Național Militar „Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc au participat la Concursul național de chimie „Magda Petrovanu”.

Astfel, elev sergent major Alexandru Ioniță și elev sergent major Bianca Curic au făcut dovada pregătirii lor obținând premiul al II-lea la concursul de chimie „Magda Petrovanu”.
De asemena, elev sergent Robert Dănilă și elev Alexandru Manole au fost distinși cu locul al III-lea, iar elev sergent Alexandra Birtea, elev sergent Dragoș Sandu, elev caporal Maria Tomoiagă, elev Constantin Axinte și elev Eduard Marcu au obținut mențiune.
În semn de apreciere pentru rezultatele obținute, profesorul îndrumător, Dorina Fântână a primit diploma „Profesorul de Chimie”.
Concursul de Chimie „Magda Petrovanu”, ediția a XI-a, a avut loc sâmbătă, 6 aprilie și a fost organizat de Facultatea de Chimie din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. La ediţia din acest an s-au înscris 839 de elevi de liceu și 453 de elevi de gimnaziu, însoţiţi de 272 de cadre didactice coordonatoare, de la instituţii de învăţământ preuniversitar din Bucureşti și alte 11 judeţe din țară, dar și din Republica Moldova.

Foto: Georgiana Lupu

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.