Inspectoratul Școlar Județean Suceava a centralizat rezultatele înregistrate la simularea probelor scrise ale examenului de evaluare națională 2021. 

Situația statistică generală arată că dintre cei 4937 elevi prezenți la ambele probe, 3361 elevi au obținut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci), adică 68,07%.  Dintre aceștia, 1 elev a încheiat examenul cu media generală 10 (Școala Gimnazială ”Miron Costin” Suceava).

La proba de Limba și literatura română au obținut note peste sau egale cu 5 (cinci) 3744 elevi (75.22%), din 4977 prezenți, iar 8 elevi au fost notați cu 10 (zece).

La proba de Matematică, 3053 elevi (61,56%) au note peste sau egale cu 5 (cinci), din 4959 prezenți, iar 27 de elevi au obținut nota 10 (zece).

La nivel național, procentul elevilor cu medii mai mari sau egale cu 5 (cinci) este de 65,6%.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.