Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, în cursul zilei, în jurul orei 07.30, întrucât casele de schimb valutar din zona Pieţei Agroalimentare Centrale Suceava erau închise, victima s-a deplasat pe strada Petru Rareş, unde a fost abordată de un bărbat necunoscut, care s-a oferit să-i schimbe valuta.
Astfel, victima s-a deplasat cu persoana necunoscută, pe holul de la parterul unui bloc, unde a efectuat tranzacția, ocazie cu care, bărbatul i-a sugerat să pună banii repede în buzunar, iar aceasta s-a conformat, fără să mai numere banii.
Ulterior, în momentul în care a ajuns la maşină şi a scos banii din portofel, femeia a constatat că din cei 1.220 lei, lipseşte suma de 800 lei şi în consecinţă că a fost înşelată.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, cercetările fiind continuate de polițiști pentru identificarea autorului şi recuperarea prejudiciului.
Poliţiştii atrag încă o dată atenţia cu privire la măsurile preventive pe care cetăţenii trebuie să le ia în cazul în care sunt abordate de persoane necunoscute care solicită să efectueze activităţi de schimb valutar. Poliţiştii recomandă efectuarea de schimburi valutare doar la bănci şi case de schimb valutar, după consultarea atentă a cursurilor şi comisioanelor afişate.
În cazul în care aveţi suspiciuni cu privire la faptul că sunteţi înşelaţi apelaţi la numărul unic de urgenţă 112 sau sesizaţi cea mai apropiată unitate de poliţie!
Lasa un raspuns