Primăria comunei Berchişeşti invită duminică 18 noiembrie a.c., începând cu ora 14:00, toţi locuitorii zonei, precum şi localnicii plecaţi pe alte meleaguri din ţară sau din străinătate, la un eveniment omagial excepţional prilejuit de aniversarea Centenarului Marii Uniri.

„Sub genericul „România 100”, în cadrul noului edificiu Centrul de Cultură, Artă şi Tradiţii din comuna Berchişeşti se vor desfăşura mai multe evenimente istorice, socio-culturale şi religioase. Vor fi prezente importante personalităţi religioase, culturale, artistice, istorice şi politice din România, Republica Moldova şi Ucraina, în frunte cu Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţului, Înalt Preasfinţitul Pimen, Episcopul Basarabiei de Sud-Moldova, Preasfinţitul Veniamin Goreanu şi Protopopul de Storojineț-Ucraina, Vasile Covalciuc”, a transmis primarul comunei Berchișești, Violeta Țăran.

În program sunt cuprinse o serie de momente de înaltă simţire românească, între care sfinţirea noului cămin cultural, pomenirea eroilor comunei, evocarea unirii Bucovinei cu România şi a actului Marii Uniri de la 1 decembrie 1918, precum şi momente cultural-artistice, patriotice şi istorice.

În cadrul manifestărilor, un punct distinct va fi festivitatea de semnare a acordurilor de înfrățire și a parteneriatelor de colaborare dintre comuna Berchişeşti şi o serie de localităţi româneşti din Republica Moldova şi Ucraina.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.