Nici bine nu ne-am obişnuit cu relaxarea, că am putea să sfârşim din nou cu restricţii. De pildă, şcoli şi restaurante închise. Asta după ce Guvernul a revenit la formula de calcul a incidenţei în care sunt incluse şi focarele. Specialiştii spun că abia aşa vom vedea cum e situaţia de fapt. Tot azi s-a prelungit starea de alertă cu încă 30 de zile.
România are 31 de judeţe verzi, nouă galbene şi două roşii. Momentan. Odată cu noua formulă de calcul a ratei de infectare, în care sunt incluse şi focarele, cifrele ar putea exploda.
De pildă, Ilfov ar deveni din nou zonă roşie. Indicele ar creşte simţitor şi în Capitală. Iar judeţe precum Iaşi, Vaslui, Dâmboviţa şi Bihor ar trece din scenariul verde în cel galben.
Octavian Jurma, medic cercetător: Mult mai frecvente vor fi cazurile de judeţe care ies din scenariul verde şi intră în scenariul galben. Sunt judeţe care scad chiar şi jumătate din cazurile pe care le detectează cu teste şi aşa puţine.
Cu alte cuvinte, algoritmul de până acum nu reflecta situaţia reală de la noi. În schimb, noua modalitate de calcul ar putea avea şi consecinţe de nedorit.
Octavian Jurma, medic cercetător: Cele mai afectate vor fi din nou restaurantele. Industria HoReCa este cumva prima pedepsită şi ultima eliberată. Până acum a fost la fel şi cu şcolile.
De altfel, decizia vine după ce prefectul Capitalei s-a contrat cu ministrul Sănătăţii pe tema redeschiderii restaurantelor în Bucureşti. Schimbarea scenariului le-ar putea închide din nou. La fel şi şcolile. Pe scenariu roşu, rămân în bănci doar elevii din clasele primare.
Răzvan Cherecheş, specialist în sănătate publică: Numerele din focare nu ar fi trebuit scoase de la început. Cazurile din focare au fost scoase ca o modalitate de a scădea incidenţa raportată.
România a raportat, joi, peste 3.000 de infectări noi cu noul coronavirus
Care e dimensiunea reală a epidemiei din România vom afla abia peste două săptămâni, când se va aplica noua şi totodată vechea formulă de calcul.
Răzvan Cherecheş, specialist în sănătate publică: Au apărut în presă petreceri de 300 de persoane, fără măşti, frăţie cu sticle de bere în mână. Acolo e considerat un singur focar. Deci dacă s-au infectat 1000 de persoane, fiecare dintre ei are o mulţime de prieteni.
Sursa: Observatornews.ro
Lasa un raspuns