România este promovată la târgul de turism de la Chișinău – „Tourism and Travel Expo”! În cadrul evenimentului, desfășurat în perioada 06-09 aprilie a.c., vizitatorilor le este adresată invitația de a explora turistic și cultural destinația noastră, fiind prezentate, totodată, produsele turistice comune cu Republica Moldova, în scopul includerii lor în planurile de vacanță ale acestui an.

„Menirea noastră, a miniștrilor care gestionează domeniul turismului de o parte și alta a Prutului, este de a găsi soluții pentru eliminarea barierelor legislative, care să ne permită realizarea unui scop comun: promovarea unitară a destinației turistice România – Republica Moldova”, a declarat Constantin-Daniel Cadariu, ministrul antreprenoriatului și turismului.

Ceremonia de deschidere a manifestării expoziționale a fost oficiată în prezența ministrului antreprenoriatului și turismului, Constantin-Daniel Cadariu și a omologului său de peste Prut, Sergiu Prodan. Pe parcursul zilei, odată cu lansarea parteneriatului strategic în domeniul turismului al celor două țări, vor fi organizate și prezentări ale destinațiilor. Partea română va oferi, astfel, informații de interes despre oferta turistică națională, în ansamblul ei, despre noi produse turistice comune, inclusiv rute cultural turistice, dar și despre turismul cultural religios.

Vizitatorii „Tourism and Travel Expo” vor avea parte, în continuare, de un spectacol autentic la standul țării noastre. Meșterii populari din Suceava și Maramureș vor face demonstrații de olărit și sculptat în lemn, iar arta încondeierii ouălor, chiar în preajma sărbătorilor pascale, va valorifica caracterul unic al culturii noastre. Muzica și dansul tradițional vor fi promovate, în schimb, de ansambulul Ciprian Porumbescu (Suceava), în timp ce produsele culinare și vinurile locale vor putea fi degustate de trecători. O altă atracție pusă la dispoziția vizitatorilor de către expozanții români este Telegondola Borșa. Lângă schiuri sau chiar în cabină, cei care vor dori să se transpună cu gândul pe pârtie, vor putea imortaliza momentul printr-o fotografie.

Pavilionul național, organizat de Ministerul Antreprenoriatului și Turismului la Chișinău, are o suprafață de 77 metri pătrați. În cadrul acestuia sunt prezente Consiliile Județene Suceava, Maramureș, Tulcea, Buzău și Bacău, Primăriile Municipiilor Suceava și Botoșani, precum și Primăriile Orașelor Bușteni, Măcin și Borșa. Oferta României este promovată și de reprezentanți ai mediului asociativ, respectiv Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului Prahova, Asociația Națioală a Agențiilor de Turism și Asociația Incoming România.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.