Echipa de sanie a României, formată din Anișoara Hutopilă, Adrian Filimon, Bogdan Moroșan și Ciprian Codruț Tăslăoanu, a ocupat un onorabil loc 4 la Campionatul Mondial de sanie pe pârtie naturală de la Vatra Dornei.

Vineri, 3 februarie, la Vatra Dornei, a avut loc concursul pe echipe, la care au participat echipele Turciei, Ucrainei, Italiei, Austriei, Rusiei, Germaniei, Poloniei, Sloveniei, Ucrainei și României. Primii au pornit turcii, fiind urmați de ucraineni. Rușii au obţinut un timp remarcabil, cu circa 20 de secunde în fața echipelor Turciei, Ucrainei și Sloveniei, dar competiția era abia la început. Au urmat, pe pista naturală „Veverița”, italienii, multiplii campioni la această disciplină. Aceştia au avut câteva ezitări care i-ar fi putut costa un loc pe podium, dar s-au mobilizat extraordinar și au reușit să îi devanseze pe ruși cu câteva sutimi de secundă. Cu un parcurs exemplar executat, austriecii au reușit să-i detroneze pe italieni, clasându-se pe primul loc, lucru neschimbat până la final.

Echipa României,  cu numărul 7 de concurs,  formată din Anișoara Hutopilă, Adrian Filimon, Bogdan Moroșan și Ciprian Codruț Tăslăoanu, a reușit  să obțină locul 4, cu un timp de 4 minute și 20 de secunde, loc preconizat de Octavian Pungovschi, directorul Clubului Sporturilor de Iarnă din Vatra Dornei. Emoțiile s-au risipit pentru echipa României după evoluțiile sub așteptări ale echipelor de sanie ale Germaniei și Poloniei.

16300487_1233641790059030_9128872043137181840_o

„Este un loc onorant pentru echipa României, în condițiile în care concurăm la această disciplină de doar cinci ani. Sunt mândru de cei care au reprezentat România și bucuros că nu au avut nicio greșeală în timpul competiției”, a declarat Octavian Pungovschi.

16487629_1233641753392367_8920135994149921997_o 16487265_1233641716725704_8189065429796474251_o 16423158_1233641686725707_6518869343352911139_o

La finalul concursului pe echipe podiumul arăta astfel:

1.Austria

2.Italia

3.Rusia

4.România

5. Germania

6.Ucraina

16467231_1475517609137883_397483425_n

Mâine va avea loc prima manșă la dublu (10,00) și la feminin (10,35), manșa a doua la dublu (finala — 11,45), precum și prima manșă la simplu masculin (12,30).

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.