Românii care locuiesc la bloc și sunt racordați la sistemul central de termoficare trebuie să-și monteze repartitoare pentru căldură până la sfârșitul anului, potrivit unei ordonanțe publicate în Monitorul Oficial.

Cei care au deja montate repartitoare care nu pot fi citite de la distanță trebuie să le înlocuiască până la 1 ianuarie 2027, potrivit ordonanței. „În imobilele de tip condominiu și în clădirile mixte racordate la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică sau dotate cu o sursă centrală de încălzire sau de răcire este obligatorie montarea contoarelor individuale până la 31 decembrie 2022 pentru individualizarea consumurilor de energie pentru încălzire/răcire și apă caldă la nivelul fiecărui apartament sau spațiu cu altă destinație decât cea de locuit”, se arată în textul ordonanței, potrivit digi24.

„În cazul în care utilizarea de contoare individuale nu este fezabilă din punct de vedere tehnic sau nu este eficientă din punctul de vedere al costurilor este obligatorie montarea sistemelor tehnice de stabilire a consumurilor individuale de energie termică, repartitoarelor de costuri, pe toate corpurile de încălzire din fiecare apartament sau spațiu cu altă destinație decât cea de locuit”, mai spune textul.

„Contoarele și repartitoarele de costuri pentru energia termică care nu pot fi citite de la distanță, dar care au fost deja instalate, se modernizează astfel încât să poată fi citite de la distanță sau se înlocuiesc cu dispozitive care pot fi citite de la distanță până la 1 ianuarie 2027, cu excepția cazurilor în care asociațiile de proprietari demonstrează că acest lucru nu este rentabil”, se mai arată în ordonanță. Măsura trebuia să intre în vigoare încă de anul trecut, dar a fost amânată cu un an de Camera Deputaților, potrivit psnews.ro.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.