Miercuri, 8 mai, în jurul orei 1.30, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, județul Suceava, pe sensul de intrare în ţară, cetățeanul român P. A. în vârstă de 36 de ani, conducând un autoturism marca Opel Zafira.

În baza analizei de risc, poliţiştii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au efectuat un control amănunţit asupra autoturismului, persoanei și bagajelor.

Astfel, a fost descoperită ascunsă şi nedeclarată, în vederea sustragerii de la controlul vamal, într-un spațiu special amenajat în podeaua autoturismului, cantitatea de 1.638 pachete cu ţigări, de provenienţă ucraineană.

Întreaga cantitate de ţigări în valoare de 2.457 lei a fost ridicată în vederea confiscării, iar şoferul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 5.000 lei.

Totodată, autoturismul în valoare de 4.500 lei a fost indisponibilizat în vederea confiscării de către autoritatea vamală, deoarece avea un spațiu special amenajat pentru transportul țigărilor.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.