S-a modificat legislația în ceea ce privește acordarea ajutoarelor de urgență. De altfel, s-a majorat și plafonul de acordare a ajutoarelor de încălzire la 1 000 de lei pe membru de familie, față de 750 de lei cât era până acum.

Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a declarat că, după noua legislație, pot beneficia de ajutoare de urgență și alte persoane, față de până acum. Astfel, printre beneficiari se numără și persoanele a căror  rude  au decedat peste hotare, în vederea repatrierii.

„Se poate da o nouă serie de ajutoare de urgență. Astfel, se încadrează cazul repatrierii unor membri ai comunității locale; persoane cu familii în situații foarte excepționale, în cazul cărora nu mai contează ce venituri au, și anume: orfani de părinți, persoane care au împlinit vârsta de pensionare și nu realizează venituri, persoane singure sau cu familii fără adăpost; persoane care au suferit accidente sau care suferă de boli grave sau incurabile și așa mai departe”, a explicat primarul municipiului Suceava, Ion Lungu.

De altfel, unitățile administrativ teritoriale pot acorda ajutoare de urgență în același timp cu AJPIS-ul, întrucât ajutorul de la Primărie este de la bugetul local, iar cel de la AJPIS este de la Guvern prin Ministerul de resort.

Potrivit primarului municipiului Suceava, persoanele care se află într-o situație delicată care necesită ajutor imediat, se pot adresa unității administrativ teritoriale sucevene care va face o anchetă socială, prin intermediului Direcției de Asistență Socială. În baza anchetei sociale obligatorii va fi stabilită și suma de bani pe care o va primi persoana în cauză.

„Deci, se pot da și alte categorii de ajutoare sociale de urgență, ca atare, cei care vor veni la Primărie să solicite, Direcția de Asistență Socială le va face o anchetă socială care este și obligatorie”, a precizat primarul Ion Lungu.

Propunerea de acordare a ajutoarelor de urgenţă are la bază solicitarea unui membru de familie sau a persoanei singure, precum şi ancheta socială prin care se certifică existenţa situaţiilor de necesitate ori, după caz, a situaţiilor deosebite în care se află familiile sau persoanele singure.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.